Maestra focului rece

Capitolul 5.

         Vântul pare că uitase să-și mai facă simțită prezența printre ramurile golașe ale copacilor pe care se mai găsea câte o frunză colorată de vreme încăpățânată. Aerul este presărat cu tensiune ce-ți implementează senzația de asfixiere. Soarele, pare și el să se fi rătăcit prin grandoarea clădirilor ce se pierd în urma trăsuri. Umbrele acaparase toate străzile. Orașul zace tăcut, părând aproape părăsit de suflete, în ciuda faptului că vechiul orologiu arată faptul că este puțin peste clinul maxim al unei zile de muncă. Traficul este inexistent. Un lucru neobișnui pentru o orele de vârf. Numărul oamenilor ce se plimbă pe trotuare poate fi socotit cu degetele de la o mână. Kate privește prin geamul încețoșat de praf al trăsuri abia cât să distingă siluetele clădirilor și în treacăt un om. Trăsura oprește lent în fața adresei, nr. 13 str. Alaric.

          Drumul inexplicabil de liniștit se contrastează cu grandoarea clădiri împodobită cu muzică. Construcția pare ridicol de masivă în comparație cu vecini săi, care par să fie născute de sub ea. Îți lăsa impresia că și timpul uitase să-i mai numere secolele sau că nu avuse curaj să-și lase amprenta. Arhitectura bizară părea să fie o iluzie glumează a Morganei, care-ți încânta amuzamentul și pe deoparte frica de macabru. Ușa trăsuri este deschisă de birjar. Primul care coboară este Thomas, care îi întinde galant mâna Maestrei sale pentru a o ajuta la coborâre, cu toate că amândoi știau că se putea descurca și singură. Îi întinde bani birjarului pentru drumul făcut și cu un mic bonus în onoarea meseriei pe care o face, putea jura că are o vechime mai mare decât are ea pe acest pământ. Privirea lui Thomas îi urmărește în liniște mișcările, analizând pe furiș grandoarea clădiri încercând să nu se holbeze la ea. Deschide gura să spună ceva, dar alege să o închidă la loc pentru a nu spune ceva inadecvat. Își jurase că avea să se poarte pe cât de cuviincios și gentleman putea pentru a nu-și dezamăgi patroana. Îi întinde brațul galant, așteptând un refuz și sperând la o aprobare. Inima îi treasare cu speranță când Kate îi acceptă oferta cu un zâmbet cald caracteristic, părând aproape scandalos de intim. Resimțind tremurul de emoție ce vibrează în aura lui, îi strânge ușor brațul în timp ce urcă pentru că știa ce rechini se aflau la pândă în spatele acelor uși.

          Thomas este cel care bate în lemnul puțin decolorat al ușilor. Durează câteva momente până când ușa se deschide cu un scârțâit de cavou din cauza balamalelor uzate de ploi. De dinaintea lor se înfățișează un bărbat cărunt aflat undeva la patruzeci cincizeci de ani, îmbrăcat într-un frac de culoarea corbului.

— Bine vă găsesc, Lady Kate și dumneata domnule! Permiteți-mi să vă iau hainele, ca să vă puteți alătura petreceri, spune ospitalier în timp ce se dă în spate pentru ale face loc să pătrundă în hol.

— Charly, ar trebui să ungi balamalele astea cu un pic de vaselină ca să dispară sunetul acela macabru de casă abandonată, rostește cu nostalgie.

— Voi face acest lucru după serată, rostește cu un surâs de înțelepciune.

          Charly este majordomul Casei Oculte, dar totodată prietenul ei care putea să-i înțeleagă sentimentele mai ales că o văzuse crescând sub ochii lui. În timp ce fuse considerată o pacoste mofturoasă de ceilalți membri pentru faptul că alese să nu mai venise aici pentru nouă ani, deoarece pășise în acest mormânt ultima dată alături de fratele ei, el îi oferise înțelegere pentru că cunoștea durerea morți.

— Lady, sunteți bine? Arătați ca și cum nu ați fi, rostește cu o îngrijorare vizibilă.

         Comportamentul său este ca unul unui bunic, de care nu a avut parte. Dragostea paternă care a lipsit din viața ei din momentul în care tatăl o alungase cu o indignare. Nostalgia se întinde rapid în mintea ei. Putea simți o atingere fină pe mâna sa dreaptă, palma care de obicei era sprijinită de antebrațul fratelui său.