A doua șansă în dragoste.

3

Deși nu era deloc bine ce făcusem in acest moment, buzele mele sărutau gâtul lui Cezar, motiv pentru care acesta mă ridicase în brațele sale, lăsându-mă in patul său.
Știam că nu era bine ce se întâmpla între noi, așa că l-am indepartat de pe mine fără ai spune ceva, părăsind tot odată și camera lui, așezându-mă lângă Maria care mă privea zâmbind.
Vorbeau despre o cursă importantă, cursă în care erau implicate niște mașini pe care băieții le voiau neapărat. Voiam să particip la această cursa cu toate că era ilegal, insa mi-am lăsat cheia de la mașină pe masă alaturi de ale celorlalți, semn că mă bag in asta.

- Ești sigură, Alvarez? Nu cred că tatăl tău te-a mai lăsat să faci așa ceva acolo.
Nick habar nu avea că eu făceam toată treaba murdara in locul lui Luca, și că era să mor de câteva ori, însă, o cursă în plus nu era nu știu ce pentru mine, având în vedere că acum se băgau și ceilalți. Nu-i răspundem la întrebare, însă am lăsat cheile pe care Cezar le luase, având de gând să le înapoieze in seara in care avea să fie furtul de mașini .

- Nick, vreau sa vorbesc ceva cu tine.
Mâinile îmi tremurau însă nu știam dacă e pentru ce urma să-i spun, sau pentru că urma să mă bag după multă vreme într-o chestie mult prea nebuna.
Eu și Nick ne-am retras, însă puteam observa privirea lui Cezar pe noi doi, dându-mi niste fiori.

- Ce s-a întâmplat, Nina?

- Ești singurul căruia i-aș putea spune asta, însă, am acceptat să mă bag pentru că făceam foarte des treaba asta. Știu că sună a fi minciuna, insa, Luca mă obliga sa fac toată treaba pentru el doar că sa câștige toți banii băgați în curse de ceilalți.
Nick, Luca îmi e coșmar, și spun asta pentru că m-a chinuit foarte mult.
Am tras aer in piept pentru a mă pregăti să-i arăt spatele meu, ridicându-mi tricoul pe care îl purtam. Mâinile reci ale lui Nick erau acum pe spatele meu, făcându-mi pielea de găină la atingere.

- Nina, de ce nu știe nimeni despre asta? Privirea lui era una dură, o privirea pe care o înțelegeam. Avea dreptate, nici măcar părinții mei nu știau despre aceasta cicatrice pe care pur și simplu nu o puteam uita.

- După cursă, îl omor. Vocea lui Cezar m-a făcut să-mi cobor tricoul, însă era prea târziu. Văzuse ce voiam să știe doar Nick.

- Băieți, vreau sa rezolv asta cu el odată pentru totdeauna, însă, am nevoie sa nu va băgați în asta.
Va rog.

- Ceri imposibilul, Alvarez. Nu pot sa stau doar sa mă uit, când de abia aștept să-i pocnesc fata aia de care ai fost îndrăgostită până peste cap.
Cezar era nervos, iar privirea lui era una plina de ură, văzându-se că își dorea foarte mult să ajungă fața in fața cu Luca, cu toate că nu îl cunoștea atât de bine.
Deși nu înțelegeam reacțiile lui, și chiar daca îi refuzam pe băieți, de fapt îmi doream sa nu renunțe la a mă ajuta in legătură cu Luca.

- Ești prietena lor, Nina, iar asta înseamnă că trebuie să-i lași să te ajute. Trecutul te v-a urmări indiferent de cat de mult te vei ascunde, iar faptul că te doare atât de mult ceea ce el ți-a făcut, nu te ajuta deloc sa treci peste durere.
Cicatricea oricum o sa rămână, însă iubirea ta față de acel bărbat o sa dispară odată ce inima ta v-a bate pentru altcineva.
Lasa-l pe Cezar să-ți intre în viață, deja știe toată lumea că ești a lui.
Maria șoptise ultimele vorbe, privirea mea întâlnindu-se cu cea a lui Cezar. Nu știam exact la ce se referă prin asta, însă știam că deja îl lăsasem prea mult să-mi intre în viață de când ne întâlnisem.
Cezar era genul de om care știa cum să-ți intre în viață fără să-ți dai seama, motiv pentru care făcuse asta și cu mine, însă nu mă deranja acest lucru. Simțeam că mi-l doream din ce in ce mai mult, iar asta îmi dădea semne de întrebare. Nu eram eu, eu nu sunt genul ăla de om care lasă lumea sa intre așa ușor în viața sa, însă Cezar, Cezar intrase fara să-mi ceară permisiunea de a face asta.

- La cursă vei veni cu mine, Alvarez. Nu vreau sa te dezlipești de mine nici măcar o secundă, și indiferent de ce se întâmplă, vreau sa fiu primul care afla despre asta, ai înțeles?

- Urăsc sa fac cum zice lumea dar, da, voi face așa.
Buzele sale erau unite cu ale mele, însă nu-l oprisem din ceea ce făcea.
Eram conștientă că face asta doar sa-si bata joc, motiv pentru care habar nu aveam de ce acceptam asta de la el, însă nu mă puteam abține din a nu-i răspunde.

- Deseară vreau sa vi la mine, vreau să-ți arăt ce trebuie făcut la un furt de mașini. Domnul Alvarez nu o să afle despre asta, iar Luca, Luca v-a dispărea din viața ta așa cum îți dorești.
Promit, Alvarez.

Acea promisiune părea destul de sinceră, acceptând să-mi las toată încrederea în vorbele pe care Cezar mi le spuse. Știam că voia să mă ajute doar pentru că tata îl rugase, însă știam și că putea să refuze.
Nu știam cum as putea să-i răspund, așa că pur și simplu ii zâmbisem, acceptând să mă ducă acasă, pentru a mă întoarce mai târziu înapoi la el în legătură cu furtul de mașini pe care voiau să-l facă foarte repede.
La furt de mașini chiar nu mai participasem, așa că aveam să fiu ochi și urechi la ceea ce Cezar avea să-mi spună mai deseară când aveam să ne vedem din nou la el acasă cu toții.