A doua șansă în dragoste.

7

- Pentru cei care au reușit să ducă firma spre succes! Paharele au fost ridicate în cinstea lui Nick și Cezar, lumea bucurându-se de tot ceea ce făcuse băieții pentru ei.
Oamenii știau că cei doi aveau să faca orice pentru ca aceasta firma sa meargă din ce in ce mai bine, continuând să îi susțină mai departe. Nick și Cezar vorbeau cu invitații, in timp ce Maria și Camila au ieșit afară pentru a lua puțin aer, având în vedere că era mult prea cald înăuntru.
Mă uitam in jurul meu pentru a analiza oamenii și locul, observând că eram privită de către un băiat care stătea la masă puțin mai in fata de masa noastră, acesta ridicându-se pentru a veni spre mine.

- Nina Alvarez, singura și frumoasa fiica a domnului Alvarez.
Sunt Paul, fiul Domnului William, șeful firmei.

- Îmi pare bine, a fost tot ce i-am spus, ridicându-mă de la masă pentru a pleca să-l caut pe Cezar, însă acest Paul îmi tăiase calea pentru a mă opri din a pleca.
Muzica începuse în sala, acesta luându-mă la dans, moment în care ochii lui Cezar îi întâlnise pe ai mei, văzând cum pumnii săi erau strânși.

- Îmi pare rău, dar trebuie sa plec.
L-am lăsat cu ochii în soare, apucând brațul lui Cezar in momentul in care ne intâlnisem.
Nu a spus nimic, însă, știam că îl deranjase acea scenă care se intâmplase din cauza acelui băiat. Dansam cu el,însă continua să tacă, motiv pentru care hotărâsem sa sparg eu tăcerea.

- Unde ai fost? Vocea mea îl făcuse să se uite la mine.

- Să vorbesc cu invitații, tu ce ai căutat cu el?

- A venit să se prezinte, și m-a luat la dans când muzica începuse. Eu voiam să merg la tine, Cezar.

Acesta îmi sărutase buzele scurt, șoptindu-mi să stau de acum înainte doar pe lângă el și, sa nu mai las pe nimeni să pună mâna pe mine.

Toată noaptea decurse foarte bine, iar camerele noastre de hotel erau alese cu grija de către băieți, pentru a arata foarte bine. Maria a fost nevoita sa plece spre casa cu Camila pentru a o duce, datorita faptului că băuse foarte mult la petrecere.
Intrasem în camera foarte obosita, dându-mi rochia jos de pe mine, având de gând să dorm doar in chiloți, având în vedere că sutien nu purtasem la aceasta rochie.
Mă așezasem langa Cezar, brațele sale erau înconjurate in jurul meu, trăgându-mă mult mai aproape de el.

- Nu știam că-ți place sa dormi așa, vocea asta mă făcuse să-mi mușc buza,  luând cearceaful pentru a mă acoperi, aprinzându-se și lumina, dând de Nick.

- Leister, ești mort. Am tipat la el, acesta începuse să râdă de reacția pe care o avusem.

- Alvarez, știu că sunt irezistibil, dar nu mă gândeam că vei încurca camerele. Sau, ai făcut-o intenționat?
Acesta se apropiase mai mult de fata mea, motiv pentru care m-am ridicat din pat fiind încă acoperită cu cearceaful.

- Ajunge, Leister. Mă ridicasem de langa el, luând înapoi rochia pe mine, chiar în acel moment ușa deschizându-se, Cezar și Maria făcându-și apariția. Cei doi ne priveau, neștiind de ce ne aflam împreună, in loc ca eu sa fiu in camera exact așa cum mă ințelesem cu Cezar înainte.

- Ce se întâmplă? Privirea Mariei era țintită spre mine, motiv pentru care mă blocasem.

- Idioata a încurcat camerele, așa că m-am trezit când s-a împiedicat de pantofii mei.
Râsul Mariei mă făcuse să răsuflu ușurată, insă Cezar nu era sigur de minciuna pe care Nick o spuse, luându-l de mână pentru a părăsi camera celor doi.

A doua zi ieșisem cu Nick la alergat pe plaja, acesta făcând mișto de ceea ce se întâmplase aseară. Era foarte enervant că mereu găsea de ce să facă mișto la mine, dorindu-mi din inima sa îl pot calca cu mașina în unele momente de genul.
Totuși...

- Mulțumesc că ai salvat situația, Nick.  Probabil Cezar avea să ne omoare pe amândoi pentru asta.

- De ce? Nu e ca și cum s-a întâmplat ceva intre noi doi cu o seara înainte, și dacă era să se întâmple, ce?

- Nick!

Am alergat după el pentru al putea lovi, însă era mult prea rapid pentru al putea prinde. Aveam să îi spun domnului Leister de prostiile pe care idiotul de Nick le face și spune, punându-l la punct pentru felul său obraznic de a se comporta cu oamenii din jurul său.
L-am lăsat să alerge singur, intorcându-mă înapoi la Cezar, acesta se uită peste niște hârtii la care se mai uitase in ceva zi.

- Te distrezi cu Leister, Nina.

- Eu și Nick suntem prieteni foarte buni, Cezar, iar tu știi asta deja. Mereu am fost apropiați când eram mici, iar tu erai un nenorocit pe care nu-l suportam deloc.
Zâmbise in colțul gurii, știind că aveam dreptate cu ceea ce spusem acum, fiind cel mai enervant și insuportabil copil pe care l-am cunoscut atunci în toată viața mea.
Era mereu genul ăla căruia îi făcea plăcere să facă fetele sa plângă, râzând de absolut tot ceea ce făceau ele, însă, Nick era singurul care îmi lua apărare în fața lui, motiv pentru care mi-a rămas și cel mai drag dintre toți prietenii noștri.

- Și acum? Mâinile sale erau așezate pe talia mea, ochii săi umblând după ai mei până când făcusem contact vizual cu el. Privirea lui mă înnebunea, motiv pentru care mă intimida foarte repede, alegând să privesc în orice altă parte, dar nu la el.

- Acum ești la fel de enervant,doar că...

- Că?

- Acum îmi placi mai mult decât atunci.

- Eu încă te urăsc, Alvarez, însă, pur și simplu innebuesc când altcineva te atinge, când nu ești, când mă privești.
Nu am fost niciodată gelos, Alvarez. Nu știu ce-mi faci tu mai exact, însă, la naiba, nu te opri din a mă privi așa, din a-mi zâmbi, din tot.
De când mama a murit, ești singura femeie pe care o iubesc, Alvarez. Singura femeie pe care mi-o doresc în viața mea, singura pe care o văd.

- Te urăsc, Cezar, din toată inima mea. Zâmbetul său apăruse, soptind peste buzele mele.

- Și eu te urăsc, Nina, și o voi face toată viața mea.