A doua șansă în dragoste.

20 - Sfârșit

Am așezat buchetul de flori pe mormântul lui Cezar, asezandu-mă pe băncuța ce se afla lângă. Era ultima zi de vară și, știam cât de mult iubește Cezar căldura verii, ploile calde, toate acestea îl făceau să se simtă bine.
Îmi era dor de zâmbetul său minunat, de ochii pe care îi puteam privi non stop fara să mă plictisesc vreodată de ei, de glasul și îmbrățișările sale calde.
Deși toate acestea sunt acum amintiri, niciodată nu voi regreta ziua în care l-am lăsat să-mi intre în suflet, ca fiind bărbatul ce mi-a vindecat până și cea mai mica crăpătură din suflet, cu toate că tot el a și destramăt-o înapoi.
Dintotdeauna am știut că misiunile tatălui meu erau foarte grele, însă, nu m-am gândit niciodată că Cezar avea să fie cel care v-a dispărea pentru totdeauna din cauza unei misiuni.
Tata mereu a dat vina pe el pentru moartea lui, chiar daca îi spuse lui Cezar că nu era obligat să o facă, Cezar voia să-l ajute chiar foarte mult în misiunile sale.
Bene hotărâse să rămână acasă de tot, motiv pentru care m-am bucurat foarte mult, știind că aveam acum atât sprijinul său, cât și cel a lui Nick.

- Știi, glasul tau îmi aducea mereu fericire în suflet. Te-am visat, iubirea mea.
Aveai un chip atât de frumos, o privire atât de blândă și frumoasă, însă, ceea ce mi-ai spus m-a făcut să-mi dau seama că tu chiar nu erai bine, Cezar.
"Inima mă durea de fiecare data, dar am hotărât să o alung pentru a-ți putea da ție toată iubirea de care aveai nevoie. Ești femeia pe care nu as rani-o niciodată în viața asta, chiar daca relația noastră s-ar termina foarte rău.
Daca vreodată ne vom separa, voi spune tuturor că tu ai fost regina sufletului meu, cea care mi-a acceptat sufletul plin de rani și, cea care a cusut fiecare ruptură.
Chiar și floare de ai fi, ofilită sau nu, te-as purta în cartea care ne descrie povestea de iubire, cartea care m-a făcut să citesc povestea despre noi de prea multe ori."
Simt că nu mi-am făcut datoria de iubita așa cum trebuie...
Simt că, culcându-mă cu fratele tău pentru a-mi alina durerea, ți-a rănit și mai mult sufletul.

Am închis ochii pentru a lăsa vânticelul cald să-mi mângâie fața, uscând lacrimile ce încă nu încetau din a-mi parasii ochii.

Hai sa ne amintim zilele in care ne zâmbeam unul celuilalt.

Sa ne amintim cum ne țineam de mana in momentele in care ne spuneam durerile.

De zilele in care ne împăcam cu un sărut și o îmbrățișare.

De ochii cu care ne priveam atunci când ceva nu ne era pe plac.

De corpurile noastre goale care s-au cunoscut pentru prima dată.

De primul 'Te iubesc' spus din inima.

De prima gelozie.

Primul condus împreună până dimineața.

Hai sa ne amintim de sufletele noastre care s-au legat unul de celălalt pentru totdeauna.
Îmi voi aminti de sufletul care m-a ales.
Mi-a ales sufletul pentru al completa pe al tau.

Așa, tu, omul de care m-am îndrăgostit nebunește, mi-ai devenit pentru totdeauna Acasă.

Urma să mă mut la Paris.
Venisem aici pentru a vorbi cu el ultima dată, chiar dacă știam că nu era un Adio pentru totdeauna, știind că aveam să mă întorc din nou și din nou în locul in care inima mea se afla de când a apărut el.
Cu toții știau ca durerea mea încă nu dispăruse, însă, faptul că zâmbeam pentru a nu se vedea mă făcea să par puternică.
Probabil aveam să caut ceva ce o sa se potrivească pentru mine, pentru a-mi ocupa timpul cât de mult posibil.
Trebuia să plec, trebuia să-i dau drumul celui care m-a învățat ca merită să citesc cartea, Cezar devenind povestea mea preferata.

Adio, iubirea mea.
Mi-ai fost primăvară 🌸
Dar ai dispărut ca și toamna🍂

Mulțumesc că ai dat iubirii noastre culore.

-A ta, Nina.