Încătușat

12 Frământări

<Max>

"Dragostea te-a transformat într-un șarpe îmblânzit." William Shakespeare

Clar dragostea te schimbă, atât la comportament cât și la gândire. Să iubești înseamnă să faci sacrificii, să te pui poate pe locul al doilea. Să oferi siguranță și devotament persoanei de lângă tine. Poți să fi rău dacă în preajma acelei persoane ești un înger fără aripi. Deci da, dragostea te transformă în ceva domol.

Stau și o privesc cu doarme, cum este liniștită, fără vreun stres. Cum poate să viseze fără vreo grijă anume.

Și să fiu a naibii dacă nu ador ceea ce văd, aș da oricât să mă trezesc zilnic cu această imagine.

Vreau să ii simt respirația pe gâtul meu când ma ia în brațe, să o aud cum se învârte lângă mine în pat, cum o să îmi țină de cald când îmi este frig în suflet. Și poate la final cum o să ma iubească așa cum fac eu acum.

Sunt într-un moment în care nu prea știu ce trebuie și ce nu trebuie să fac. Doar stau și privesc ceea ce îmi doresc dar fără să ating.

Încă nu înțeleg cum de tata vrea o căsătorie între mine și Sara. Credeam sincer, că o să mă împiedice din acest drum pe care l-am ales.

Dar el doar a încercat să îmi facă viața poate mai ușoară, poate doar își dorește fericirea fiului său. O să aflu eu ce vrea el, dar nu am chef acum de asta. Atenția mea este centrată spre fata care doarme in așternuturile mele.

Nu am atins-o, nu o să o fac, nu risc să mă urască mai mult. Încă nu fac nimic din ceea ce nu își dorește, o las să fie regină peste liniștea mea. O las să mă conducă fix cum își dorește ea, să fie cât se poate de liberă .

Dar asta nu înseamnă că nu o să mă impun în anumite situații. Totuși, eu dețin controlul să nu uităm asta.

Mă uit la mâna bandajată și încep să zâmbesc, clar ceva nu este bine cu mine, eu înainte nici nu zâmbeam. Dar acum nu țin cont de ceea ce arăt.

Fără sa o trezesc, ies afară din cameră, vreau aer și dacă mă uit prea mult la ea, nu o să mă mulțumesc doar cu aer.

Atunci când ajung la parter văd o lumină care vine dinspre bucătărie si aud niște voci discutând destul de aspu, aș putea spune.

-Dacă el își dorește asta atunci nu mă voi pune în fața deciziei lui, disting ușor vocea puternică a tatei.

-Și dacă nu știe ce vrea? De data asta pot să aud destul de clar vocea mamei care pare puțin cam nervoasă.

-Atunci este problema lui, nu a mea și nici a ta, dacă el o vrea pe fata asta atunci îl ajut să o câștige, spune din nou tatăl meu.

-Îmi iubesc fiul nu vreau să sufere și de când a venit fata asta nu îl văd prea fericit, din nou se face o remarcă ascuțită venind din partea mamei. Și aici îmi dau ușor seama despre cine vorbește.

-Nu Emilia, nu aici greșești, de fapt Max este foarte schimbat într-adevăr dar într-un mod bun. Nu l-am văzut pe fiul meu atât de atașat de cineva, s-ar certa cu orice pentru fata asta. Până și cu tine, spune mai încet de data asta tata.

-Dar ea? Îl iubește? Îl merită măcar? Întreabă mama

-Asta el o să afle și ai face bine să nu te implici, a suferit suficient din vina mea. Nu îl mai las de data asta să se piardă. Ii răspunde tata, mamei.

-Tu văzut ce a făcut astăzi? A dispărut fără să ii pese, doar a plecat și ghici cine a fost motivul central? Replică nervoasă mama.

-Eu, spune încet tata. Eu, uite ăsta este adevărul, Max a înțeles ceva greșit și de aici a început. Sara nu are nicio vină, ea doar ne-a ajutat să ne aducem fiul înapoi. Ar trebui să îi mulțumim, nu să o acuzăm.