Capitolul 2

646 71 31
                                    

- Gri sau albastru?

- Albastru. Îți scoate ochii mai bine în evidență... nu, stai să văd! Încearcă și cămașa gri.

- Deci?

- Îți stă bine și cu gri.

- Bine-nțeles că îmi stă! Îmi stă bine cu orice culoare, nu asta-i problema. Se presupune că trebuie să ne asortăm. Care culoare merge mai bine cu rochia ta?

- Rochia mea e albă, așa că nu prea contează.

- Bun. Atunci rămân cu asta gri.

- Nu, ia-o pe cea albastră.

- Ava, mă scoți din minți!

- Bine, las-o pe asta gri.

- Sfântă Wadara!

- Las-o pe asta! Merg să mă schimb și ne întâlnim la scări, bine?

- Încearcă să nu stai o oră în fața oglinzii, că ratăm nunta!

Ușor de spus nu sta o oră când ești băiat.

Jumătate din timpul pierdut cu toaleta mi-l ocupă numai părul meu vâlvoi, care are propria lui voință.

În general nici măcar nu încerc să lupt cu el. Îl las pur și simplu pe spate într-o coadă lejeră și asta este. Dar în Egarthia e o căldură cotropitoare și nu vreau să fiu lac de apă în câteva minute, așa că e obligatoriu să-l prind în coc.

Îmi îmbrac mai întâi rochia din mătase albă, apoi încep procesul complicat de a-mi face părul.

Zece agrafe mai târziu, am un soi de coc dezordonat care e atât de greu încât mă dor rădăcinile părului.

În cel mai bun caz va rezista jumătate de zi, așa cum e ideal...
În cel mai rău, va aluneca tot mai jos și la un moment dat mă voi trezi cu părul pe umeri și cu agrafele atârnând în el ca niște zdrențe. Am mai pățit-o.

- Ava, începe ceremonia fără noi!

Îmi ridic pe umăr una dintre bretelele care continuă cu încăpățânare să cadă și plutesc spre ușă cu sandalele încă în mână.

- Mă poți ajuta să încalț astea?

- O, zei, numai cameristă n-am fost până acum! bombăne Viktor aplecându-se să-mi tragă sandalele pe gleznă.

- Strânge puțin mai tare baretele.

- Ava, ești ca o durere de cap continuă!

- Mulțumesc. Și tu ești...

Cuvintele mi se sting brusc când o umbră lungă apare în capătul culoarului.

O recunosc.

Știu cine e numai după înălțime, după mers, după forma umerilor.

Știu cine e dinainte să-i văd părul blond pieptănat peste cap, ochii căprui și forma ascuțită a feței.

Viktor se uită peste umăr la persoana care m-a făcut să tac.

- A, Levi!

El se apropie cu pas de felină.

Simt un val de răceală prin tot corpul când mă uit în ochii lui.

- Kavannagh, spune fără expresie.

- Levilian.

- Toată lumea vă așteaptă afară.

- Nu din cauza mea! bombăne Viktor căznindu-se să-mi încheie ultima cataramă.

- Venim într-o clipă! spun șters, ridicându-mi breteaua care-mi alunecă din nou de pe umăr.

JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2Where stories live. Discover now