JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2

Capitolul 4

- Gata de zbor? întreabă Viktor intrând în apartamentul meu plin de veselie. Zeilor mari, Kavannagh!! Ce s-a întâmplat în această cameră? A fost vreun cutremur azi noapte?!

- Nu. Sunt doar lucrurile pe care trebuie să le iau în Tabără.

- Doar lucrurile pe care trebuie să le iei?! Vrei să se scufunde corabia cu noi?

- Sunt fată, Viktor! Și prințesă pe deasupra. Și lider de detașament. Am nevoie de lucruri. Nu pot să port aceiași chiloți două săptămâni, cum faci tu.

- Eu nu... aa! Ești ironică din nou.

- Bravo! Ai o bilă albă.

- Vai, cât de nesuferită ești când faci pe deșteapta!

- Poți să mă ajuți cu ceva sau vrei doar să-mi distragi atenția?

- Sigur, Alteță! Cu ce doriți să vă servească umila dumneavoastră slugă?

- Am o listă pe birou...

- Altă listă! Am văzut luna asta liste cât pentru toată viața!

- Ia lista de-acolo și citește-mi ce trebuie să pun în valize!

- În regulă. Stai să mă pun jos, că ai o listă cât Munții Argintii.

Mă întorc spre toate obiectele aruncate pe covor, așteptând indicațiile lui Viktor.

- Trei perechi de ciorapi de mătase.  Patru rochii cu buzunare. Două paltoane de lână. Două perechi de pantofi, o pereche de botine, o pereche cizme de ploaie, o... unde ai de gând să ții toate astea? Știu că liderii de detașament primesc o cameră proprie în anul Doi, dar chiar și așa...

- Trimit o parte direct la Ivy la castel. Stau acolo în vacanțe, și am nevoie de haine elegante, pentru că vor fi dineuri și baluri. Crede-mă, iau doar strictul necesar. Am stat toată dimineața să aleg hainele și pantofii care merg în mai multe combinații...

- Credeam că e distractiv să fii prinț sau prințesă.

- Nu prea.

- În regulă, să trecem mai departe...

Ne petrecem următoarele două ore sortând obiecte și scurtând lista până când... o veșnicie mai târziu avem teancul de valize într-o ordine completă, iar listele mele sunt aruncate cu satisfacție la gunoi.

- Ah, să nu uit! îi spun lui Viktor. În geanta de umăr... trusa cu stilouri, cana cu capac și jurnalul.

- Ce cană cu capac?

- Aia de acolo.

- De unde zeilor ai luat cană cu capac? Și ce faci cu ea?

- Am inventat-o eu, scumpule. Nu m-am dus la Vulpi doar de dragul uniformei. E o cană utilă pentru că port cafeaua cu mine toată ziua și nu se varsă. Vezi căpăcelul ăla? Când vreau să beau îl scot, și...

- Bine, bine! Ești isteață, am înțeles. Jurnalul unde-i?

- Pe birou, cel cu coperți albastre și aurii.

- Pot să arunc o privire?

- Vrei să mori?

- Nu.

- Atunci, nu.

Vărul meu îmi îndeasă jurnalul în geantă cu o față lungă.

- Pot cel puțin să citesc pagina aia pe care ai scris-o despre primul sărut?

Înțepenesc cu carnetul în mână.

- Ce... de unde știi de asta?

- Păi... te-am auzit luna trecută.