Capitolul 36

448 80 29
                                    

Îmi petrec următoarele zile într-o luptă disperată de a le rezolva pe toate: munca suplimentară la Cazane, răceala mea îngrozitoare, amestecul pentru fum alb și explozibilul pe care încă trebuie să-l finalizez.

Vestea bună: îmi ignor mai ușor durerea atunci când am mult de lucru.

Vestea proastă: mă doare capul zilnic, îmi lăcrimează ochii, am în buzunare duzine de batiste, și nu cred că voi termina sarcina la timp.

Nitroglicerina sau nitratul de glicerină este un exploziv care, în stare pură, se află sub forma unui lichid uleios transparent, incolor, cu miros caracteristic, fiind un exploziv de amorsare primară.

Produsul tehnic are o culoare galbenă până la galben-brun, se solidifică la 80°C și se topește la 110°C. Nitratul de glicerină este foarte sensibil la acțiuni mecanice (șocuri, frecări, lovituri, mișcări bruște).

Nitratul de glicerină nu este întrebuințat singur ca exploziv, intrând în compozițiile de fabricare a multor explozivi împreună cu azotatul de amoniu, nitrații de celuloză, TNT-ul etc.

Îmi verific notițele în timp ce dau pe gât un pahar cu apă și câteva pastile albe de la Correy.

A nins din nou, mi-e frig, și nu vreau decât să mă bag în pat și să zac trei zile... însă e sâmbătă, și luni e ultima zi a Stagiului Zece.

Așa că nu-mi permit să mor chiar acum.

Am pierdut deja jumătate de zi la Depozite, căutând substanțele de care am nevoie pentru expozibilul meu, și trebuie să mă apuc de treabă înainte să se întunece complet.

- Cioc, cioc! strigă cineva la ușă, cu o veselie exasperantă.

Deschid și scot capul de jumătate în coridor.

- Ce-i?!

- Hai, Low! Lasă și tu studiul măcar astăzi, și haide la Butoi! N-ai fost nici sâmbăta trecută...

Mă uit la colega mea de echipă cu părere de rău.

- Aș veni, Four, dar nu mi-am terminat sarcina și luni e ultima zi.

- O termini mâine.

- Nu. Nu pot să o-ntârzii și mai mult. Poate trec pe-acolo dacă reușesc să termin în seara asta, dacă nu... beți ceva și pentru mine.

- Ești plictisitoare! strigă Aprill din capătul coridorului. Te-ai transformat într-un profesor de optzeci de ani!

- Mulțumesc. Pa!

Trântesc ușa în fața lor, întorcându-mă la carnetul cu notițe. Deci, nitratul de glicerină, ăsta-i planul. Într-un amestec cu azotat de amoniu și pulberea de praf alb, pe o hârtie cerată care să le izoleze proprietățile... ar trebui să funcționeze.

Mai am de calculat cantitatea perfectă de substanțe, brizanța și detonația.

Brizanța explozivilor reprezintă capacitatea explozivilor de a fragmenta, sfărâma sau distruge substanțe minerale,roci, construcții din metal etc. Cu cât brizanța unui exploziv este mai mare cu atât gradul de sfărâmare este mai mare.

Mda. Viața mea e foarte interesantă. Ce altceva mai distractiv poți face într-o zi de sâmbătă? Să calculez brizanța unei substanțe e activitatea mea preferată.

🍁

Când ies în Curte îndreptându-mă spre Laboratoare, am surpriza să observ ferestrele luminate. Se pare că suntem mai mulți recruți presați de timp la Stagiul Zece, nu doar eu.

JOCUL VULPILOR. Cronicile Taberei Kazdin volumul 2Where stories live. Discover now