Ma uitam la telefonul ce statea nemiscat pe noptiera de aseara. Este aproape noapte, iar Luke nu s-a intors. Ma uit pentru a nu stiu cata oara la el si nimic...mesaj, apel...nimic.
Intr-un final il apuc de acolo si caut in contacte apoi apelez.
-Alo?
-Hei, Jeff! Luke este acolo?
-Luke? El nu mai este aici de aseara.
-Poftim? Sangele parca imi inghetase in vine.
-Unde e?
-La spital. Atunci am crezut ca raman fara aer.
-De ce? E tot ce reușesc sa spun
-Am crezut ca te-a sunat. Cand gasca lui Will s-a intors, Luke a fost ranit destul de grav asa ca a fost dus de urgenta la spital.
-Ce spital?
-St. Patrick.
Nu am mai asteptat altceva ci, am aruncat telefonul undeva pe pat si imbracata cu pantalonii de trening si maieul ce il aveam pe mine, am lasat totul asa cum era si am iesit repede din camera, avand insa grija sa incui.
La iesire m-am gatat de Zayn care iesea din camera alaturata si ignorandu-i total intrebarile lui obișnuite fara sens, am trecut mai departe, iesind din hotel si intrand in masina mergand repede la spital.
Imediat merg la asistenta de la receptie ce tasta ceva la calculator.
-Luke Hemmings!
Spun eu repede si astept la fel de repede un raspuns dar se pare ca asistenta nu are aceleasi planuri. Isi ridica privirea din calculator si ma analizeaza stramband din nas.
-Si tu esti...
-Iubita lui...
-Numele...
-Jessica Blake!
Spun printre dintii inclestati. Ea ma priveste atunci cu ochii mari si parca vad ca incepe sa tremure si vorbeste balbait.
-I-imediat! Etajul al doilea, salonul 23.
Eu zambesc usor apoi o iau pe scari mergand repede pe coridorul lung. Cand ajung in fata salonului cu numarul 23, inspir adanc si apas pe clanta de metal.
Mergand cu pasi marunti, privesc atenta picioarele care parca nu voiau sa se miste.
-Jess?
Ii aud voce inceata si ragusita a lui Luke si in acea clipa imi ridic privirea si parca mi se rupe sufletul. Era pe patul de spital conectat la cateva aparate, cu bandaj la cap, la bratul drept si banuiesc ca si pe multe parti din corp.
Ma apropii de el si isi deschide ochii privindu-ma atent cu acei ochii albastri ce sclipeau mai tare ca niciodata.
In acea clipa am simtit ca picioarele o sa-mi cedeze. Simteam ca ma sparg in bucatele, ca inima o data cu intregul corp o sa-mi cedeze.
-H-hei...
El zambeste, etalandu-si gropitele adorabile.
-Hei!
-Cum esti? Te simti bine?
-Da, acum ca esti tu aici. Eu zambesc stramb, privindu-i veselia si zambetul, cu totul ca starea in care este nu e deloc buna.
-Vino...
Spune, dandu-se mai intr-o parte si facandu-mi semn sa ma asez langa el.
Punandu-ma usor langa el, m-a tras langa el luandu-ma in brate.
-Nu te doare? Spun observandu-i ranile, simtind cum inima incepe sa-mi bata din ce in ce mai tare.
-Putin...dar nu se compara cu bucuria sa stiu ca esti langa mine. Spune si apoi isi lipeste buzele tandru de ale mele, eu simtind cum parca ma topesc si ca voi cadea din pat. Parca citindu-mi gandurile, Luke m-a tras mai tare spre el, inconjurandu-si mana in jurul taliei mele.
Am zambit usor, fixandu-i ochii albastri care imi transmiteau un sentiment de slabiciune. Doar privindu-i ma pierdeam in acea mare perfecta din ei si simteam ca as putea sta doar o viata privindu-i si nu as avea nevoie de nimic altceva decat sa-l stiu langa mine...ca doar el ma face sa zambesc, sa tremur doar cu o singura atingere sau un sarut, sa ma faca sa-l iubesc doar cu un zambet.
Si chiar asa este...sunt prinsa intr-o vraja de cineva care inainte il consideram doar prieten si daca cineva venea si imi spunea ca vom fii impreuna, as fii ras si batjocorit persoana respectiva, dar se pare ca soarta a avut alte planuri pentru mine si acum nu pot sa fac nimic altceva decat sa ma bucur ca in acea zi m-am certat cu Luke, ca am fost suparata...a meritat totul, deoarece atunci el a marturisit ca ma iubeste si sincer nu regret nimic din ce s-a intamplat...nimic...absolut nimic deoarece totul a condus spre lucrurile care inainte imi erau straine...fericirea, iubirea...
-Si cand iti vor da drumul? Rup tăcerea, fiind curioasa cat de grava e situația.
-Din cate am inteles maine, deoarece ranile nu sunt atat de grave incat sa nu pot fii tratate si acasa.
-Inteleg...
Deci intoarcerea noastra in Los Angeles va fi amanata cu inca o zi din cate se pare. Oricum nu regret, deoarece voi avea timp sa ma revansez fata de vechiul meu prieten...Raymond.
CITEȘTI
IMPOSSIBLE (In Curs De Editare)
Fanfiction''-Stii ce este in sufletul tau? Atunci spune-mi ce simti pentru mine. -Ce simt pentru tine? Spun zambind usor ca mai apoi acesta sa dispara. URA! Asta simt pentru tine si asta am simtit si pana acum. Fac o mica pauza tragand aer in piept ca mai apo...
