2. Monologuri despre viata

244 40 5
                                    

        Mi s-a spus că e marți și ea a văzut două dungi astăzi. Nu știam că fericirea poate însemnă două dungi. Nu știam nici că fericirea poate pulsa atât de puternic în doi plămâni atât de fragili.

       Îngerul mi-a șoptit că acum știe despre mine, m-a luat de mână și mi-a zâmbit.

        — Îngere, ce este frumusețea? am întrebat privind după lumină

        — Totul. Nimic mai puțin și mult mai mult de infinit, micuțule, șopti el.

        — Arată-mi, i-am cerut, strângându-mi degetele peste ale lui.

         Și mi-a arătat. Mi-a arătat frumusețea valurilor de ocean și cum se spărgeau printre fire de nisip. Am văzut mâinile unui bătrân ce își ținea nepoata în brațe. Am mers să vedem cum o respirație poate da o șansă.

        Mi-a arătat cum mama mă va strânge încet-încet în brațe și nu îmi va da drumul. M-a dus în trecut și în viitor, dăruindu-mi tot ceea ce îmi doream și nu îmi ajungea - Cunoașterea.

        Am înțeles ce este frumusețea și îmi doream să nu uit niciodată. Frumusețea era peste tot și era ciudată, simplă sau uimitoare. Pulsațiile unei inimi ce se bătea într-un piept străin. Licăririle apei și razele ce lunecau printre ramurile pădurii. Iubirea.

        — Iubirea nu e doar frumoasă, am spuse dintr-o dată privindu-mi mama care își mușca buzele, ținând în palme telefonul. Era așezată pe jos și își îmbrățișa unul dintre genunchi, în timp ce cu cealaltă palma își mângâia abdomenul.

       — Iubirea te lasă aproape micuțule. Ea iartă, primește riscurile. Iubirea împacă și atinge nu doar corpuri, ci minți și suflete. Iubirea își schimbă pielea precum un șarpe și uneori e la fel de diferita precum un cameleon. Iubirea devine un întreg din doua jumătăți ce nu se aseamănă deloc.

         Am privit îngerul încercând să îmi dau seama ce voia să spună de fapt.

       — Iubirea e ca o ghicitoare? l-am întrebat uimit.

       — Da. Și uneori e ca un joc de-a v-ați ascunselea.

Numele ei (ar fi fost) mamaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum