Numele ei (ar fi fost) mama

5. Mușcăturile nopții

          Respirațiile ei scurte devin ecouri în întuneric. Aici unde sunt eu totul pare să se cutremure odată cu plânsul ei. Se întoarce de pe o parte pe altă și mă amețesc emoțiile ei puternice.

          Mă mușcă durerea nopților ei singuratice și nu mi se face mai ușor de la mângâierile îngerului. El spune că totul va fi bine, dar pentru ea nu ar fi destul să îi spună cineva asta.

          — Îngere, povestește-mi ceva, șoptesc oftând.

          — O să îți spun despre mame, rostește, privindu-mă blând.

          Ținându-și aripile desfăcute la spate, mi-a spus lucruri frumoase. Mi-a povestit despre clătitele pe care mama avea sa mi le împacheteze la școală și cum avea să-și facă griji din orice, fie că era de bine sau de rău.

          „Așa sunt mamele" a spus el. Uneori sunt aproape de alții, dar cu gândul la noi. Alte ori sunt lângă noi, dar cu gândul la alții. Adesea ajută ele pe toți, dar au nevoie să fie ajutate și ele. Pentru ele nu există copii străini, căci toți sunt copiii cuiva. Uneori se rătăcesc și nu știu ce să facă, dar pentru copii lor ar face orice.

          Pentru mame mereu rămânem copii, chiar dacă vom fi mari și puternici. Mamele păstrează tot ceea ce ni se pare nouă neimportant și ele știu mereu ce poate fi mai bine.

          — Mamele sunt importante, șoptesc, zâmbind ușor când simt că a mea adoarme. Totul o să fie bine.

          Adorm și eu, ascultând respirațiile ei.

          — Nu îți face griji, micuțule, îmi spune inima, iar îngerul îmi sărută suflețelul. Lasă să muște din tine nopțile ei, căci în curând va înflori o nouă zi.