Numele ei (ar fi fost) mama

3. Atunci când vor disparea cuvintele

          „Salut, sunt X. Dacă auziți asta nu sunt acasă. Vă rog să lăsați un mesaj vocal". E deja a treia oară când ascultă vocea lui de dincolo de aparatul gri. Mi-aș scărpina ceafa, dar încă nu știu dacă o am.

         Fața ei are o expresie ciudată astăzi și nu îmi place cum privește în gol. Prea multe emoții și toate i se adună undeva mai sus, în stomac. Îngerul a spus că în curând voi avea rău de mare și mă va lăsa să conduc o corabie și să aleg o insulă undeva în Pacific. Ne vom petrece acolo câteva zile. Asta dacă nu ne vom rătăci precum ultima dată când a vrut să-mi arate o peșteră cu cristale, într-o pădure.

         Ea își presează degetele pe buze și expiră lung. Mi-aș dori să îi spun că o iubesc eu și că nu trebuie să îi fie ... frică.

          Frică. Repet cuvântul și caut îngerul cu privirea, dar nu îl văd nicăieri. Mi se scurge pe suflet ceva umed și sărat. Tremur eu și tremură ea.

          — Asta e tristețea, îl aud spunând și expir ușurat. Cuprinzându-mi spiritul cu degetele, el mă mângâie ușor.

          — Cine mai e și tristețea aia? Trebuie să o alungi! îi spun categoric. Începe să râdă și nu îmi place nici asta. Nu îmi place nimic în această zi ciudată.

          — Eu nu pot, spuse îngerul.

          — Tata poate, rostesc hotărât. Dar el nu e acasă, bombăn sub nas și plutesc în jurul îngerului. Dacă e tristă înseamnă că nu mă mai iubește? întreb, lăsându-mi capul pe umărul lui.

          — Te va iubi pâna și atunci când vor dispărea cuvintele, spuse el, așezându-mă între aripile lui și se făcu comod, cu un aer leneș, pe unul dintre scaune. Iubirea ei nu se va termina niciodată pentru tine. Fie că vor fi acoperite continentele de ape sau vor dispărea orașele sub avalanșe. Niciodată, la fel cum niciodată nu va dispărea păcatul. Dar ...

           — Dar? șoptesc, cutremurându-mă din nou.

          — Chiar dacă te vei arde cândva de unele adevăruri, va fi doar vina ta sau a altora, nu pentru că iubirea ei se va termina.

            Îmi închid ochii ascultând vocea îngerului și vocea mamei undeva pe fundal. Vorbește cu aparatul gri, povestindu-i despre mine și despre disperare. Vocea ei e plină de realitatea arzătoare care începea cu „Dar dacă...?"