Sfântul și păcătoasa

Capitolul 1

-În aplauzele dumneavoastră, Black Angel! strigă cu admirație prezentatorul.

   Cam așa se deschide fiecare seară... cu mine pe șcenă. Mulți ar zice că sunt o dansatoare la bară doar dacă ar arunca o privire spre intrarea localului, dar nu este așa. Tot ceea ce fac aici, pe șcenă,  nu poate fi numit dans la bară pentru ca nici măcar nu este prezentă una. 

  Urc cele două  trepte ce mă ajută să ajung pe șcena localului în timp ce luminile se sting, iar eu îmi ocup locul. Respir adânc și îmi aranjez pentru ultima oară tutu-ul și cămașa, apoi verific masca care stă prinsă. Timp de câteva secunde liniștea se lasă, dar o dată cu melodia ritmată publicul prinde viață alături de mișcările mele. Fiecare pas a fost exersat până la epuizare chiar și de douăzeci de ori dacă a fost nevoie până la perfecțiune.

 Fiecare notă, fiecare pas și fiecare secundă petrecută pe șcenă merită din plin. Nu mulți reușesc să mă înțeleagă și tocmai de aceea n-am prieteni sau mă rog... nu am mulți. Trecând peste... melodia se apropie cu repeziciune de sfârșit, iar mișcările îmi devin mai lente exact ca și ritmul. Totul parcă se mișcă mai încet. Eu, publicul, lumea în general...

-Aplauze, vă rog! strigă din nou bărbatul de lângă șcenă de data aceasta cât timp mă ridic cu grație de jos ca mai apoi să fac o reverență acompaniată de sunetul aplauzelor.

     S-a terminat și seara asta. De vreo două luni încoace fiecare seară se termină așa. În fiecare seară câte o reprezentație. Nu primesc cine știe ce bani, dar mă mulțumesc cu faptul că mă  relaxez  și primesc și jumătate din suma pe care aș primi-o în mod normal în opt ore de muncă. Oricum...

   O dată ieșită de pe șcenă îmi scot masca și pornesc spre cabina fetelor. Localul ar putea fi asemănat cu unul din filmele destinate dansului: o șcenă, dansatori, un bar, niște mese și scaune pentru public, public în care se află patronul localului care de abia așteaptă să te dea afară dacă ai călcat greșit.

-Bună treabă, Maya! mă laudă sunetistul în timp ce pășesc cu încredere spre ușa colorată.

-Mulțumesc, răspund scurt neschițând nici un gest.

    Știu că-s bună. Cine mă aude ar zice că-s vreo încrezută, dar nu e așa. Ăsta este rezultatul orelor de muncă petrecute în fosta sală de dans sau în propria sufragerie sau chiar pe șcenă, asta ca să nu mai zic de orele petrecute în sala de spor cu majorelete. Bine... în sala de sport am stat până acum o lună, cam de atunci a început vacanța de vară. Am optsprezece ani, îi aveam împliniți când am început să lucrez aici.

  Deschid ușa cabinei și intru în timp ce celelalte fete se pregătesc. Una-i bruneta, alta-i roșcata... suntem cinci. Fiecare fată are numărul ei.  Mă rog... mă așez pe scaun în fața oglinzi cât să am loc pentru a-mi da jos un pantof, apoi pe cel de-al doilea. Îmi pun piciorul drept pe marginea mesei și încep să-mi dau dresul jos.

-Mergi cu noi după spectacol, Angel? mă întreabă una dintre fete.

-Nu, mulțumesc. Poate altă dată, refuz continuând să scap de "costum".

-Așa ai spus și ultima dată, râde bruneta de lângă mine.

-Asta e, ridic cu nonșalanță din umeri.

-Ma rog, cum vrei! rostește blonda. Să nu spui că nu te-am invitat.

-Stai calmă, spun și îmi apuc geanta. Noapte bună! le salut pe fete, apoi ies pe ușă cu geanta în mână și hanoracul în cealaltă.

   Îmi iau bani la ieșire și am plecat cu gluga în cap și căștile-n urechi. Străzile-s pustii. Numai doi sau trei oameni mai oferă puțină viață peisajului amorțit. Stâlpi de iluminat ce mai scot și ei din umbră trotuarul.