Sfântul și păcătoasa

Capitolul 8

       Soneria telefonului răsună undeva pe fundal tulburându-mi somnul. Mă foiesc trăgând mai aproape aşternutul pe care nu ezit să mi-l înfăşor cu ajutorul picioarelor.

-Spanac!? bolborosesc după câteva minute.

     Melodia devine din ce în ce mai enervantă trezindu-mă de tot. Leganandu-mă pe picioare mă apropii de canapea şi apuc mobilul răspunzând în doi peri.

-Da?

-Te-ai trezit? întreabă blondul de la capătul celălalt al firului.

-Tu ce zici, m-am trezit?! marai stergandu-mi în treacăt faţă cu o mâna. Cât e ceasul?

- Este 10:45 AM. Actele sunt gata.

-Hm?! Acte? întreb cu jumătate de gură. Ce acte?

-Actele pentru sala de dans, îţi aminteşti? Am vorbit despre asta aseară. Într-o ora unul dintre şoferii mei va veni să te ia. Eşti de acord? rosteşte cu ton autoritar.

     Încercând să înţeleg ce vrea să zică îmi plimb ochii prin camera până în dreptul unui ceas. Privirea mi se măreşte considerabil când coenstizez spusele bărbatului.

-Poftim?! Sunt gata şi în zece minute! mă grăbesc să răspund sărind că şi arsă de pe canapea.

-Nu cred că-ţi ajung zece, eşti femeie. Oglindă este o capcană pentru voi! exclamă amuzat făcându-mă să marai iritată.

-Treizeci! zic şi termin apelul bombănind câteva înjurături în barbă.

   "Oglindă este o capcană pentru voi!". Cine se crede? Nu-s nevasta-să ca să mă lipesc de suprafaţa lucitoare mai rău că o sugativă.

     Deschid uşa frigiderului şi apuc sucul de portocale însoţit de nişte ouă cu şuncă pentru o omletă. Pregătesc micul dejun voioasă terminadu-l în acelaşi stil.

   Voi fi bună. Ştiu asta!

     Îmi părăsesc hainele lângă dus strecurandu-mă în cabina acestuia pentru a-mi cura'a pielea, pentru ai oferi puţin răsfăţ cu ajutorul gelului parfumat.

   Toate au un preţ, nu? Dar există un contract. Nu-l poate încalcă, altfel pierde acţiuni, nu?

     Părăsesc cabina refugiindu-mă în faţa oglinzii unde încep să aplic machiajul simplu. Piesă de rezistenţă fiind rujul purpuriu mat şi genele alungite.

   Dar dacă... Poate mă gândesc aiurea. "Ai încredere?" - spune multe.

     Caut cu privirea rochia perfectă prin dulap până când o găsesc. În acelaş ton cu culoarea buzelor. Alături de o lenjerie sângerie îmi îmbracă trupul asemenea unui nou strat de piele cu un decolteu decent. Sacoul este de o culoare mai închisă, un negru pătrunzător ce îmi conturează perfect talia asortându-se în acelaşi timp cu pantofii şi geantă.

     Soneria uşii distruge liniştea ce mi-a pătruns până în cel mai mic oscior tulburându-am de-a dreptul. În fugă apuc un colier şi pornesc spre intrare cu telefonul şi cheile-n mâna.

   Femeia secolului XXI, nu?

-Sunt gata, rostesc şi trag uşa. Tu ce cauţi aici?

-A. Deci ştii cine sunt?! Este bine. Nu credeam că Jace îşi informează aşa de bine amantele, replică ironică femeia din faţa mea.

   Să joc de partea cui? În favoare cui?

-Nu ştiu despre ce vorbeşti, neg cu vehemenţă închizând uşa în urmă mea.

-Nu mă aşteptăm să-ţi fie şi mintea la fel de roşcată că şi capul, rade păşind alături de mine pe hol.

-Ai grijă la cuvinte! o atenţionez rotindu-mă fulgerător spre ea.

-Nu ştiu cine eşti şi ce vrei, dar un lucru îţi pot spune păpuşă. Crăci aia nu mă vor înlocui niciodată, tot ce are el... va fi al meu! spune tare şi răspicat făcându-se înţeleasă.

     Pufnesc într-un surâs slab derutând-o pe cea din faţă mea.

-Nu ştiu de ce razi că proastă, dar ţi-am spus. Atât Jace, cât şi averea aia sunt ale mele.

     Îmi trec mâna prins par plesnind-o în mod intenţionat, sau nu, peste faţă urmând să părăsesc clădirea. Cu ea încă pe urmele mele.

-Dacă erau, în secundă asta erai cu el şi nu cu mine! i-o tăi urcând în maşină neagră.

     Deblochez ecranul telefonului îndreptându-am spre agenda apelându-l pe blond.

   Haide Jace, răspunde!

     Rugăminţile se pare că-mi prind viaţă şi vocea groasă a bărbatului îşi face auzită prezenţa.

-Da? Cine e?

   Sau nu. Cine o fi?

-Cu Jace Walker, te rog! Maya Robinson îl caută.

     Gestul celui pe de parte cealaltă mă uimeşte. Tonul apelului terminat mă lasă fără cuvinte determinându-mă să arunc frustrată telefonul în geantă deschisă. Şoferul virează brusc dezechilibrându-mă total.

-Ce naiba?! strig aranjandu-mi cu repeziciune sacoul.

-Îmi pare rău, domnişoară! Domnul Jace a schimbat locaţi, murmură bărbatul cu chipiu negru.

     Aprob în tăcere aşteptând destinaţia temătoare. Expresia şoferului este una neutră făcându-mă şi mai confuză decât sunt.

   Oare voi fi victima unui viol? Ce ar trebui să înţeleg eu prin schimbarea asta bruscă?   

     În cele din urmă maşină opreşte în faţă unei cafenele din centrul oraşului. Cobor din autovehicul folosindu-mă de braţul bărbatului în costum având grijă să-mi aranjez ţinută înainteşi părul uşor ciufulit de curbă bruscă.

-Să aveţi o zi bună! murmură şoferul înainte de a se îndepărta spre locul destinat acestuia din maşină.

     Îl salut la rândul meu, apoi mă apropii de uşa fumurie pe care întru o dată ce un tânăr cu ochi albaştri mi-o deschide.

-Uite, să te ajut.

-Mulţumesc! chicotesc făcându-i pe furiş cu ochiul.

     Cei cinci paşi făcuţi în interiorul cafenelei mă ajută să mă orientez găsindu-l pe cel cu care ar fi trebuit să mă întâlnesc într-un birou, din spusele lui. Mai zâmbitor că niciodată Jace îmi sare în braţe începând să mă pupe de zor pe frunte de parcă aş fi fost un copil.

-Pentru numele Lui Dumnezeu e în neregulă cu ţine? mă zbat scăpând din strânsoare.

-Scuze, dar nu ştiu cum să-ţi mulţumesc.

-Nu ştiam că a aruncă banii pe geam pentru tine este cadou, mormăi bătând un apropo la afacerea ce urmă să fie încheiată. Vreau şi o maşină dacă eşti aşa darnic.

-Orice vrei tu. Orice! Nu ştiu ce-aş fi făcut fără ajutorul tău, replică imediat când unul dintre chelnerii localului îmi aşează o cheasca de cafea pe măsuţă.Am comandat eu.

     Îi mulţumesc băiatului cu o înclinare a capului şi un zâmbet călduros.

   Chiar am uitat de cafeaua mea, iar asta e bine primită. 

-Contractul! menţionez, iar acesta trânteşte numai decât un dosar de culoare albastră pe masă.

-Mi-am semnat partea. Atât eu, cât şi asociaţii mei. Totul depinde de ţine, ştii asta. De luni începe construirea clădirii. Mâine te vei întâlni cu arhitectul şi veţi hotăra ce şi cum, formă sau culoare şi nu numai.

-Doar eu? Şi tu vei fii prezent! îl corectez apucând ceaşcă de cafea dorind s-o duc la buze.

   Oh Doamne?! Ce bine se simte. Chiar îmi trebuia una.

-Eu nu voi fi, rosteşte făcându-mă să-mi ridic privirea spre el lăsând mai jos cană.

-Cum vine asta? îmi mijesc ochii sorbind din lichidul amărui.

-În următoarele trei săptămâni voi fi plecat într-o vacanţă de cinci stele prin Ecuator alături de dragă şi scumpă mea soţie!

     Cuvintele bărbatului par să mi se blocheze în gât dând startul unei tuse iritante din cauza căreia aproape îmi pătez rochia.

-Te ajut?

-Stai acolo! mârâi cu putere. Asta când s-a întâmplat?

-În urmă cu cincisprezece minute. M-a sunat şi era foarte încântată, am acceptat numai decât! exclamă frecandu-şi mâinile asemeni unui copil.

-În urmă cu cincisprezece minute era cu mine, i-o tăi zgaltaindu-i întreagă fericire. Şoferu' este martor.

-Asta-i ciudat, dar ce mai contează? Şi-a revenit. Noi ne-am revenit.

     Fericirea bărbatului din faţă mea nu aduce a bine. Încântarea lui s-ar putea să fie înlocuită de dezinteres sau durere numai în câteva clipe.

   Nu înţelege. Ea îi urmăreşte doar banii. Atât.

-Tu chiar nu înţelegi, nu? mă încrunt studiindu-i cu atenţie chipul ce pare să fie străbătut de o urmă de durere.

-Ar trebui să...

-Să înţelegi că-ţi vrea doar banii!

     Buzele i se strâng într-o linie fină, iar sprâncenele i se aproprie determinându-mă să-i imit gesturile.

   Ce naiba îi trece prin minte?