Vrăjită de tine

Capitolul 3-Partea a treia

       Cerurile se revărsau peste ținutul verde cât vedeai cu ochii. Atmosfera era sumbră și doar bucuria lui Annie mai atenua monotonia ce se instalase la conac.

       Aceasta avea o sclipire deosebită în ochi încă de când sosise Ian în urmă cu o zi. Își amânaseră planurile de plecare, deoarece vremea nu era prielnică.

       Amelia se simțea incapabilă să-și dezlipească privirea de pe cei doi îndrăgostiți. Ian și Annie se sorbeau din priviri cu orice ocazie și asta o făcea să ofteze plină de melancolie.

       Erau toți în bibliotecă și deși totul sugera că era un moment domestic și relaxant, ea fierbea de plictiseală. Nici măcar volumul lui Byron nu o putea distrage de la gândurile ei.

       Aruncă o privire furișă spre cei doi bărbați care jucau șah de câteva ore. Păreau cu adevărat prinși, însă Tony o surprinse făcându-i cu ochiul.

       Roși puternic și plecă ochii în carte. La naiba, cum de nu se umflau bărbații de la atâta îngâmfare. Se foi, aranjându-și fustele și oftând puternic.

       — Ce-ar fi să jucăm ceva cu toții, împreună, zise Annie tare, zâmbindu-i fetei cu înțeles. Dar prima dată o să sun după un ceai, spuse, ridicându-se cu obrajii îmbujorați.

       — Annie, e o idee ... Scumpa mea!

       Ian se ridică dintr-un salt, atrăgând atenția celorlalți și o prinse la timp înainte să atingă podeaua.

       Amelia se ridică repede, remarcând paloarea subită și ochii închiși ai ducesei. O cuprinse un tremur de frică și într-o clipă fu lângă Ian, care deja o așezase pe canapea.

       — Scumpa mea, deschide ochii, murmură Ian, mângâindu-i obrajii cu mâini tremurătoare. Nu-l recunoștea, așa de speriat părea. Acesta își îndreptă privirea disperată spre Nick, dar Tony era deja la ușă.

       — Chem doctorul!

       — Aduc sărurile, spuse Amelia, simțind nevoia să se facă utilă.

       Nu apucă să facă doi pași că o servitoare intră speriată cu sărurile în mână. Se ocupase Tony. Se repezi recunoscătoare să le ia și le duse la nările lui Annie.

       — Haide, draga mea, spuse încet, murmurând în același timp o rugăciune în gând. Se trezește, Ian, Slavă Domnului!

       Pleoapele îi tremurară și în același timp o tuse puternică o zgudui. Ian o ridică în brațe, șoptindu-i la ureche cuvinte de neînțeles. O legănă în brațe ca pe un copil până ce criza păru a se retrage.

       Amelia realiză că pe umerii ei se odihneau mâinile lui Nick. Căutase alinare la el și nici nu realizase asta. Se sprijini de el, recunoscătoare pentru puterea ce emana dinspre el. Închise ochii în timp ce acesta îi șoptea vorbe dulci, încurajatoare. O podidiră lacrimile, dar le lăsă agățate de genele ei lungi și-l privi cu dor. Îi transmise toate fricile, tot chinul ei și el își puse fruntea pe a ei, nelăsând să se vadă nimic din propriul zbucium.

       Se îndepărtă întristată, știind că acesta nu era momentul lor. Se apropie de Ian și Annie. Fața femeii  era ascunsă în gulerul cămășii lui Ian.

       — Cum e? întrebă încet Amelia.

       — Vă rog, nu vorbiți despre mine ca și cum nu aș fi aici, spuse Annie, ridicându-și capul. Sunt bine.

       — Cum să fii bine, femeie? Mi-ai leșinat în brațe, zise Ian moale, privind-o cu dragoste.

       Annie se ridică încet, în ciuda eforturilor lui Ian de a o reține în brațele lui.