Mary și Marty Sue - un cuplu deplorabil

1.4K 165 66
                                    


Bătrânul Donald avea o fermă, EE-I-EE-I-O/ Și acol-avea o Mary Sue, EE-I-EE-I-O/ S-auzea un Mary-Sue aici, și un Mary-Sue colea/ Aici un Mary, colea un Sue/ Peste tot Mary-Sue era,/ Bătrânul Donald avea o fermă, EE-I-EE-I-O.

Ce vreau să spun e ca Wattpadul - și multe din cărțile publicate - e plin de Mary si de Marty Sue.

0. No da' adică ce?

E greu ca scriitor să fii dur cu propriile personaje, e greu să le spui „Nu", să le faci să sufere sau să le dai și defecte. Aveți personaje principale mândre (și nu vorbesc despre mult-prea-des întâlnitul bad-boy arogant care devine brusc și dintr-o dată un chihuahua)? Mame exagerat de protective? Parteneri de viață geloși sau posesivi? Tineri invidioși? Nu prea, să fim sinceri! Atenție, din nou, vorbesc despre personajele principale, nu despre acel personaj negativ care îl va face pe personajul principal să pară și mai angelic.

Și asta pentru că vrem ca ele (personajele noastre) să fie copiii/iubiții/părinții/etc. perfecţi, care nu fac nimic greşit. Vrem să aibă succes. Vrem să le răsfățăm și vrem ca cititorii să le iubească.

Ba mai mult, chiar am vrea ca ele să ne „moștenească" în privința unor calități. Dar din păcate, tocmai această atitudine duce la apariția unei Mary Sue.

1. No da' adică cum?

O „Mary Sue" sau omologul ei masculin, „Marty Sue", este un personaj ce reprezintă întruchiparea eroului/eroinei perfect(e). Enervant de perfectă. Deseori, ea este o versiune idealizată a autorului însuși. Mary Sue-urile sunt de obicei frumoase, talentate, n-au deloc sau au foarte puține defecte și sunt iubite de toată lumea.

Problema este că toate aceste calități le sunt atribuite lor fără să trebuiască să le „obțină", să lupte pentru ele.

Sunt frumoase fără pic de efort depus – și aici hai să vedem de câte ori am dat de personaje masculine cu 20 de pătrățele ce nici măcar nu merg la sală, fete slabe ce totuși mănâncă de i-ar putea băga sub masă pe băieți și nu mai continui pentru că toți știți despre ce vorbesc; aceste personaje au abilități speciale sau calități-minune pentru care nu trebuie să lucreze ca să le dezvolte; alte personaje vor să le fie prieteni sau iubiți sau să le ofere cu generozitate admirație fără ca ele să facă ceva să o merite. Nu doar că este nerealist, dar deseori se va întâmpla să irite cititorul și chiar să-l întoarcă împotriva lui Mary Sue. Ceea ce nu cred că îți dorești.

Ca exemple de Mary Sues vă pot da câteva personaje arhicunoscute: Harry Potter, Luke Skywalker și Rey (Star Wars), Superman, Eragon, Bella Swan și Edward Cullen.

Nu o să dezbat în acest capitol dacă personajele de mai sus sunt sau nu Mar(t)y Sue, dar aș dori să evidențiez faptul că unele personaje de pe această listă sunt iubite de mulți, în timp ce altele sunt disprețuite. Deci un personaj Mary Sue nu semnifică automat osândă, dar cred că este înțelept evitarea creării unuia pe cât posibil.

2. No' ș-acum ce?

Okay, am să împărtășesc un secret cu voi: eroina din primul meu roman era o Mary Sue. Din vârfurile firelor de păr, până la unghiile de la picioare. Nu era intenționat, dar ca un scriitor începător, cu gusturi destul de needucate într-ale lecturii, am ajuns să pun mult din mine în personaj. Sophie a mea era frumoasă, talentată, ușor de plăcut și iubit, avea super-puteri, era fără supravegherea unui adult responsabil și din punct de vedere material nu îi lipsea nimic. Când am realizat greșeala făcută, i-am acordat o ajustare majoră. Mai exact, am șters tot. Nicidecum nu va sfătuiesc să faceți același lucru. Dar vă sfătuiesc să luați aminte la sfaturile de mai jos și dacă se poate, să lucrați un pic mai mult la personajele voastre.

De la scriitor la scriitorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum