Theatre of the Absurd [Sasuke&Sakura fan fic]

Capitolul 4- Prima crimă [partea I]

                             Theatre of the absurd 

                        Din capitolul anterior: 

Acest demon era invidios pe mine pentru ca aveam dreptul la viata. Se juca cu mine doar pentru a-si alina chinul cumplit al vejniciei. Trebuie sa ma razbun, trebuie sa-l fac sa-si doreasca sa ma fi omorat cand a avut ocazia ! Nimeni si nimic nu ma mai putea opri. Doar el si eu… El si eu ! 

Capitolul 4- Prima crima [partea I] 

Uram sa ma controleze, sa il simt in corpul meu, in fiecare coltisor. Rasul acela badjocoritor te facea sa iti pierzi mintile. Mi-as fi dorit atat de mult sa il vad si pe el suferind ca si mine, sa simta durerea. Nimeni nu merita sa fie condus de o asemenea creatura. Eram blestemata sa indur totul. Sunt un simplu om ! Nu am fost salvata de nimeni, nu am putut fi gasita. Singura persoana ce ma putea ajuta eram eu. Eu… Nu voi reusi niciodata ! Am inceput sa merg, condusa din umbra de acest demon. Unde voia sa mergem ? Sper sa nu fie din nou o iluzie infricosatoare creeata de el !

-Hai sa ne distram ! Am o idée… 

Nu imi mai pasa de ce zicea, nu voiam sa il mai ascult vreodata. Indiferent de ce avea sa faca, era limpede ca nu era in folosul meu, ci doar pentru a se distra pe seama altora. Nu ii pasa de nimeni, nu avea sentimente. Defat, un demon ca el nici nu avea cum sa aiba sentimente, nu ? Nu imi mai era frica de el, doar de ce putea sa faca. Avea o imaginatie creativa, putea sa conceapa orice fel de plan. Am inghitit in sec… Drumul mi se parea cunoscut. Stiam zona, straduta pe care mergeam. 

Oh, nu! Se indrepta spre o anumita scara de bloc, pe care o cunosteam atat de bine. "Ce mai face prietena ta, Hinata ?", m-a intrebat. Teama, era tot ceea ce simteam, atat. Avea de gand sa o faca pe Hinata sa sufere ? Nu ii voi permite ! Ea era singura mea prietena, tot ce aveam pe acest pamant, singurul motiv pentru care as fi vrut sa vad lumina soarelui a doua zi. Am urcat etaj cu etaj, pana ce am ajuns in dreptul unei usi mari, din lemn cenusiu. Mana mea s-a odihnit cateva secunde pe clanta, timp in care i-am auzit rasul acela ascutit, zgariindu-mi timpanul. 

“Las-o in pace! Nu are nicio vina! Nu merita sa sufere!”, il imploram. Stiam insa ca nu avea sa se opreasca aici, nu pana ce vedea disperarea mea. Il urasc ! Il urasc atat de mult ! Am pasit incet pe podeaua din parchet. O lumina se vedea la capatul holului, provenind din camera fetei. Nu trebuia sa il las sa faca asta ! Dar, se pare ca directia lui nu era catre acea camera, ci catre bucatarie. Ce avea de gand, sa isi faca un sandwich ? Poate ca in alte circumstante as fi ras, dar nu era timpul sa ma amuz. A deschis un raft, scormonind ceva timp, pana a dat de un cutit mare si ascutit. 

"Glumesti, nu ?", i-am spus. Dar treaba era cat se poate de serioasa. S-a intors catre hol, indreptandu-se catre camera ei. Drumul mi se parea asa de lung, incat simteam ca am imbatranit cu 20 de ani. Eram disperata, implorandu-l sa ma omoare pe mine, nu pe ea. Voiam sa imi zgarii fata, sa simt durerea, sa imi infig unghiile in brate, sa fac ceva. Voiam atat de tare sa imi pierd cunostinta acum, sa mor, astfel incat sa nu ma mai poata stapanii. Acum era mai puternic, asa ca incercam degeaba sa ma impotrivesc. Nu pot sa cred ca prietena mea, singura persoana care era aici mereu pentru mine, avea sa moara din cauza mea. Nu puteam sa accept sfarsitul acesta. Merita o viata frumoasa, alaturi de copiii si nepotii ei, fericita.

Era un copil, avand doar 17 ani. Inevitabil, am simtit o lacrima scurgandu-mi-se pe obraz. Singurul lucru pe care nu putea sa il controleze ! "El si eu… El si eu !". Cum am putut sa uit de acest juramant ? Am promis ca ma voi razbuna ! Si asta voi face ! Nu trebuia sa ajunga in acea camera. Nu puteam sa il las sa imi ia totul ! Trebuie sa rezist, sa ii arat ca un om cu o vointa adevarata poate invinge si un monstru din Infern. Trebuie sa fiu puternica pentru Hinata, pentru mine…

Am strans din dinti, concentrandu-ma asupra pasilor mei, incercand sa ma opresc. Trebuie, trebuie ! A inceput sa rada, oprindu-se in fata usii ei. Nu ! Te rog inceteaza, lasa-ma ! Picaturi fine si mici se scurgeau din ochii mei. Nu eram in stare de nimic. Hin, scuza-ma ca te-am dezamagit, dar am sa vin si eu incurand la tine, mi-am spus cand am vazut cum usa se deschide inaintea mea, pasind lent inauntru. Am simti un gol in stomac. Pur si simplu nu mai puteam sa respir de durere. Nu ma puteam concentra, nu puteam sa imi stapanesc lacrimile. 

-Sakura, ce e cu tine ? Ce se intampla ? De ce plangi ?

Am incercat sa imi adun toate puterile, sa ii spun sa fuga. Puteam citi frica din ochii ei. Tinea la mine ! Nu puteam sa o ajut, sa o salvez. De ce eu ? Ce am facut ? Nu am facut niciodata ceva rau, atunci de ce se intampla toate astea? Am tras o gura mare de aer, adunandu-mi toate puterile de care dispuneam. Trebuie sa opresc nebunia asta ! 

-Hin… Hin… T-te ro… Te rog… Fugi ! 

                                                                        To be continued…