Theatre of the Absurd [Sasuke&Sakura fan fic]

Capitolul 11- Bun venit acasă!

Theatre of the Absurd 

Din capitolul anterior…

-Si deci, ce ma intrebai mai devreme cand nu am fost atenta ? 

-Te intrebam daca poti sa ma primesti la tine ceva timp pentru ca nu am un loc unde sa stau. 

-Wow, ingerul salvator nu are o casa, am spus ironica, dar Sasuke parea cat se poate de serios. 

Capitolul 11

Bun venit acasa!

-Doar nu vorbesti serios, nu-i asa? l-am intrebat.

Ochii lui ma analizau atent parca trecand cu privirile prin mine, spre un punct ce se afla in spatele meu. Ceva imi spunea ca este foarte serios si ca are nevoie de o casa. Unde nai*i a locuit el pana sa ma intalneasca pe mine? Am inchis ochii, razand ironic de ceea ce trebuia sa fac. Sa-l primesc pe ciudatul asta la mine in casa sau nu? Da sau nu? Sa-l cred sau nu? Poate ca ar trebui sa merg o data in viata pe principiul “ia-te dupa instinct” si poate ca ar trebui sa am incredere in el. Pana la urma este singura optiune ramasa ca sa ma salvez de acea creatura, asa ca nu vreau sa o risipesc. 

-Bine, am spus intr-un final, expirand usor. Dar ceea ce trebuie sa sti este ca probabil casa mea acum este un dezastru in urma politistilor care m-au cautat acolo, asa ca daca vrei sa stai trebuie sa ma ajuti sa strang lucrurile. 

Nu mi-a spus daca ma ajuta sau nu, dar m-am ridicat de la masa din cafenea si m-am indreptat catre usa, simtindu-l in spatele meu. Am luat-o pe jos catre casa, pentru ca nu era foarte departe de aici. Soarele se vedea in departare, la asfintit, stralucitor si rosu. In curand o sa se intunece si ar fi mai bine sa ne grabim, pentru ca in cartierul in care stau nu este recomandat sa mergi noaptea pe strazi. Am pornit-o pe o straduta mica. Printre crengile copacilor se vedeau deja scarile blocului in care stau . I-am facut semn sa ma urmeze in prima scara, apoi am urcat la al doilea etaj. Usa era sparta si se vedea o fasie de lumina cazand pe podeaua coridorului. 

Am pasit inauntru incet. Usile dulapurilor erau deschise semn clar ca m-au cautat peste tot. Scaunele erau imprastiate peste tot prin bucatarie si cateva haine erau cazute pe jos. Am aruncat o privire catre Sasuke care privea indiferent prin casa la dezordinea ce il inconjura. Mi-am dat ochii peste cap, constienta ca nu avea sa ma ajute sa ordonez totul ca inainte. I-am aratat catre canapea si i-am spus sa se aseze. Nu m-a bagat in seama, continuand sa se invarta dintr-o parte in alta a camerei, ametindu-ma. “Va fi o seara lunga” mi-am spus, incepand sa ordonez hainele la loc in dulapuri. 

-Si daca se vor intoarce politistii si o sa ma gaseasca aici? mi-am spus pentru mine, dar Sasuke m-a auzit. 

-N-or sa vina, mi-a spus. 

-Esti medium sau ce?

Am inceput sa rad, ignorandu-l. Nu mai voiam sa ii aud vocea aceea superioara si nimic legat de subiectul “posedare”. Macar o data vreau sa ma gandesc la ceva mai frumos si sa nu-mi stea gandul la ce mi s-ar putea intampla acum sau mai tarziu atunci cand demonul are sa vina. Am inceput sa impaturesc hainele si sa aranjez scaunele. Am incercat sa repar usa dar nu mi-a reusit. Sasuke era lafel de neindemanatic ca si mine, dar totusi am reusit amandoi sa o reparam cat de cat. Peste cateva ore m-am asezat extenuata in canapea alaturi de Sasuke. 

-Bun venit acasa! Casa dulce casa, in sfarsit curata! 

Sasuke se uita la mine si in ochii lui, oricat de tare as fi incercat, nu puteam sa gasesc o urma de sentiment pe care il simtea. In jurul lui isi ridicase niste bariere rezistente cu ajutorul carora bloca orice fel de vedere in interior. Nici macar nu stiam cine este defapt. Nu mi-a spus nimic despre el, tot ce stiu este ca imi cunoaste viata si problemele, iar eu nici macar nu stiu de unde vine sau daca are familie. Mi-am rezemat usor capul de fotoliu, privind tavanul alb. Abia acum am constientizat cat de obosita sunt. Abia asteptam sa ma intind in patul meu comod, scumpul meu pat. Ma puteam imagina deja stand invelita cu capul pe perna mea moale acolo unde nimic nu imi poate perturba somnul. Sau, cel putin, aproape nimic... Si fara sa-mi dau seama, am adormit. 

M-am trezit buimaca, consatand ca ma aflam in patul meu mult dorit. Am aruncat o privire spre geam dar tot ce am putut sa vad era lumina lunii care stralucea usor in camera mea. Deci e noapte. Ceasul meu digital de pe noptiera indica ora trei dimineata. Am cascat obosita injurand faptul ca m-am trezit. Si totusi, unde e Sasuke? Sigur ca el m-a adus aici si o sa-i multumesc dimineata pentru asta. Dar nu i-am spus unde poate sa doarma, insa probabil ca a gasit si singur camera de oaspeti de pe coridor. Ma simteam asa de obosita incat nu imi puteam tine ochii deschisi, dar trebuia sa ajung cumva la bucatarie pentru ca mor de sete. Acum in minte aveam doar imaginea unui pahar cu apa mare si rece, asa ca m-am ridicat fara sa gandesc din pat si mi-am bagat picioarele in papuci. 

Imi taram lent picioarele pe coridor, incercand sa nu ma lovesc de nimic si sa nu fac galagie. Am inaintat imaginandu-mi drumul spre bucatarie si am fost mandra atunci cand am atins suprafata rece a frigiderului. M-am ridicat pe varfuri si am luat un pahar din dulapior, apoi l-am umplut cu apa si am baut cu satisfactie tot. Acum in sfarsit puteam sa ma duc linistita sa ma culc. M-am desprins de scaun si am iesit din nou pe coridor, dar m-am oprit atunci cand am simtit o adiere de vant zburlindu-mi parul. Nu avea nicio logica deoarece toate geamurile si usile sunt inchise. Am inghitit in sec si am inaintat mai rapid spre usa mea, unde simteam ca voi fi in siguranta, dar atunci cand am atins clanta, usa nu s-a deschis. Am mai incercat o data, si inca o data, dar nu s-a intamplat nimic. Exasperata, m-am asezat pe vine, simtind din nou acea adiere rece biciuindu-mi spatele.

“Lasa-ma!” am urlat in minte. Insa simteam cum oxigenul nu imi mai patrundea in plamani. Ma sufocam in propria mea casa, la un perete distanta de camera asa-zisului baiat care se presupune ca trebuie sa ma ajute. 

Dar in acel moment mi-a venit o idee care speram sa ma salveze. M-am tarat in coate spre camera in care ar fi trebuit sa fie Sasuke, camera de oaspeti. M-am intins cu ultimele puteri spre clanta, fiind fericita ca aceasta usa nu era blocata. In intunericul mormantal i-am strigat numele brunetului de cateva ori, dar nimic nu se intamplase iar eu simteam ca ma apropii de inconstienta daca nu imi umpleam plamanii cu aerul vital. Disperata, m-am sprijinit de perete si am aruncat o ultima privire spre pat, soptind:

-Sasuke?? dar nu era nimeni in pat. 

<<< To be continued >>>