Theatre of the Absurd [Sasuke&Sakura fan fic]

Capitolul 8- "Încă trăiesc?"

Ascultati asta in timp ce cititi : http://www.youtube.com/watch?v=D2m6yrRfS9A

Theatre of the Absurd 

Din capitolul anterior…

Pluteam, libera, in timp si in spatiu, uitand de viata si de raspunderile mele. Aveam sa nu ma mai trezesc maine dimineata, gandindu-ma ca trebuie sa fug, sa ma ascund, sa caut o speranta de care sa ma agat. Totul se va termina incurand, rapid, incat nici nu voi simti cand voi fi dusa intr-o alta lume. Ma intrebam doar daca apa era atat de rece pe cat ma asteptam. 

Capitolul 8- “Inca traiesc?”

Simteam picaturile de apa curgandu-mi pe intreg corpul. Mi-era foarte frig, insa nu puteam sa tremur. Eram paralizata ? Auzeam in departare zgomotul valurilor. Nu voiam sa deschid ochii inca, fiindu-mi frica ca aveam sa vad din nou aceeasi lume mohorata si pustie, care imi era straina, desi crescuse-m ani buni in ea. Nu o cunosteam, nu stiam ce voia de la mine. Mi-era teama ca o data ce aveam sa ma trezesc, va trebui sa sufar din nou, fugind si ascunzandu-ma, posedata de acel demon. 

Inca speram sa fi murit, pentru ca nu mai suportam. Nu mai voiam sa simt durerea, singuratatea si deznadejdea ce imi marcasera complet viata. Eram un adolescent traumatizat, fara sansa la o viata normala. A cui apartineam, pana la urma ? Brusc, dorinta necontrolata de a ma sufoca devenise mai puternica. Am deschis ochii, ridicandu-ma. M-am impiedicat, lovindu-ma la glezna, dar continuam sa fug spre apa. Voiam ca moartea sa ma imbratiseze, o doream mai mult decat orice. 

Eram murdara de noroi. Aveam frunze uscate lipite de mine. Tot ce purtam erau niste pantaloni si o bluza atat de subtire, incat nu te incalzea cu nimic. Priveam cerul, in timp ce fugeam spre apa. Era cenusiu, plin de nori. Am ajuns la mal, alergand prin nisip, murdarindu-ma si mai tare. Apa mi-a atins picioarele, iar atunci cand am simtit cat de rece era, am vrut sa ma intorc, insa dorinta de a muri era prea puternica. Nimic nu ma putea opri. 

Apa imi ajungea pana la brau, asa ca m-am oprit. Ma uitam in larg, spre orizont. Am inghitit in sec, zambind sters. “Acum ori niciodata”, am soptit pentru mine. M-am lasat usor in jos, pregatita sa ma scufund si sa ma inec. Trebuie sa se termine repede. Sper doar sa nu doara atat de tare. Am inchis ochii atunci cand apa mi-a ajuns la gat. Nu avea rost sa-mi iau adio de la aceasta lume pentru ca nu ma leaga nimic de ea. Nu o sa imi para rau ca plec. Mi-era putin frica de momentul in care am sa-mi pierd cunostinta si am sa realizez ca nu mai am nicio sansa, cand am sa simt cum apa imi intra in plamani si am sa ma zbat, dar asta va trece. Voi pleca repede.

-Ce crezi ca faci ? am auzit o voce, apoi cineva m-a cuprins de mijloc, ridicandu-ma in picioare. 

Politistii ? M-au gasit insfarsit. Nu mai aveam nicio sansa. De ce Doamne nu ma lasi sa mor ? Chiar sunt asa de importanta incat sa ma pastrezi in viata ? M-am intors spre persoana ce ma “salvase”, incepand sa-i lovesc pieptul cu pumnii. Lacrimile mi-au invadat obrajii. Barbatul nici nu se clintea, de parca nici nu l-as fi lovit. Mi-a cupins pumnii cu palmele lui, oprindu-ma. Ma forta sa il privesc in ochi, insa nu puteam sa vad nimic, ochii fiindu-mi plini de lacrimi. Mi-am trecut mana peste ei, stergandu-i. 

-Calmeaza-te, bine? Nu sunt politist si nu am sa-ti fac nimic rau.

Imi citise gandurile ? Stia ca mi-e frica de politie, dar cum ? Ceva ciudat se petrece. El aparand din senin, iar eu trezindu-ma pe uscat dupa ce am cazut de pe stanca aceea in apa. Nimeni nu ar fi supravietuit cazand de-acolo ! Baiatul care statea in fata mea avea o infatisare aparte, greu de uitat. Avea ceva ce te atragea, un farmec misterios. Parul lui era brunet, iar ochii negrii, incat, uitandu-ma in ei, m-am pierdut complet, calmandu-ma. M-a luat de mana, tragandu-ma spre mal. De ce voia atat de mult sa ma salveze ? Nu cred ca era cu mult mai mare decat mine. 

Si-a intins bluza pe nisip, ajutandu-ma sa ma asez. Abia acum am realizat ca totusi ma lovise-m destul de tare la glezna. A luat putina apa, curatandu-mi fata si parul. In compania lui ma simteam protejata, avand incredere in el, desi era doar un necunoscut pentru mine. Clipele in care isi plimba degetele prin parul meu mi se pareau interminabile. Ma analiza mereu atent, incercand sa ma inteleaga. Parea foarte concentrat asupra gatului meu. Mi-am lasat privirea in jos, sesizand ca aveam o zgarietura destul de mare, din care curgea sange. 

S-a oferit imediat sa ma ajute. Miscarile degetelor lui, imbibate cu apa, pe pielea mea imi trimiteau fiori pe sirea spinarii. Am inchis ochii, savurand atingerile lui delicate. Se misca incet si atent, atat de grijuliu si protector. M-a lasat incetpe spate, pentru a-mi putea curata rana mai usor.

Dupa ce momentul de placere se terminase, si-a luat la revedere de la mine. M-am ridicat imediat in picioare, uitandu-ma cum se indeparta printer copacii paduri. Voiam sa il mai retin inca putin, dar nu stiam cum. Mai aveam nevoie de el inca putin. Trebuie sa-l mai simt langa mine cateva clipe, apoi putea sa dispara definitiv. 

-Stai ! Cum te cheama ? l-am intrebat. 

-Sasuke, a strigat. Sa nu mai faci vreo prostie! 

S-a facut nevazut printre copaci. Am vrut sa alerg, dar stiam ca nu avea niciun rost. Era, pana la urma, un strain. Nu aveam cum sa il opresc. Nu aveam ce sa ii spun… Am zambit ironic, punanu-mi bluza lui pe umeri, pentru a-mi tine cald pe drum. Mi-am strecurat mainile in buzunar, luand-o de-alungul plajei spre casa, observand ca politistii plecasera. Am simtit o bucata de hartie atingandu-mi degetele. Am scos-o uimita, deschizand-o. Am citit continutul. “Strada High Well numarul 13, maine, ora 18. Ne vedem acolo.” Am zambit, continuandu-mi drumul. Nu il pierduse-m... 

<<< To be continued >>>