Afurisitul si Tocilara//în Curs De Editare//

CAP.1💜

Clasa a zecea, nou început de an școlar. Vreau sa spun ca stiu deja ca lucrurile vor ramane asa cum au fost de la inceput, raman vesnica tocilara. Știi tu ce spun. Să mă ții departe de miștocari, de anturaje dubioase sau de oameni fără minte. Dar ce spun? Doar pentru că sper să fie așa, nu înseamnă nimic. În general ce cred eu nu inseamna nimic. Reprezint majoritatea. Mi-aș dori, însă doar la atât ma rezum, sa fiu apreciată pentru ce sunt, ce gândesc.

Nu sunt o populara. Nu îmi place să fiu în centrul atenției. Sunt o fată care vrea doar să învețe și să îsi vadă de viață, însă chiar și pentru atât nu esti lăsat în pace. Doar pentru că nu îmi expun anumite părți ale corpului sunt considerată slăbănoagă și cu un pas în urmă cu moda. Nu că aș vrea să fiu la curent cu orice obiect vestimentar abia lansat. În primul rând, hainele marilor branduri purtate de elevii acestui liceu pretențios nu îmi vin așa cum vin pe marile vedete ale școlii. În al doilea rând, moda se schimbă repede rău. Nici nu apuci să îți iei ceva, că apare altceva. Unde e rostul? Vă spun eu! Nicăieri.

Merg pe hol și sunt ușor confuză, temătoare. E doar ceva foarte ciudat ca totul să fie liniștit, iar eu să nu mă aleg cu o piedică sau nu știu, ceva!

La capătul holului o văd pe Lena. Uneori vorbim, avem multe subiecte comune. Am fost colege de bancă anul trecut, sper ca și anul acesta să fie la fel. Nu îmi doresc să pic cu cineva foarte scurt la minte din clasă. Ar fi un chin să îmi petrec cele 34 de săptămâni de școală cu o blondă din clasă. Mă îndrept către ea să o salut.

- Bună, Lena!

- Salut! Îmi răspunde la salut în timp ce își retrage privirea din dulap.

A fost o vara lunga și nu am vorbit deloc. Nu am păstrat cu nimeni legătura. Nu de alta, dar pe aici rar vezi persoane care să vorbească cu mine, fraților. Nimeni nu vorbește cu tocilarele. Cu Lena unii riscă, e o fată dulce, însă cu mine... nu. Se aud multe rahaturi despre mine, cum că miros urât sau că nu am casă. Sper că acum e destul de clar de ce am spus că pe aici sunt aproape doar persoane scurte la minte.

Lena e frumoasă și văd că anul acesta și-a permis mai mult. Coada ei timidă de anul trecut este transformată într-o bogăție de păr răsfirat de-a lungul umerilor. Îi acoperea ușor șoldurile bine proporționate. Arăta foarte bine, acum că analizez. Mi s-a părut dintotdeauna o persoană de treabă, cu care chiar ai ce vorbi, cu toate astea nu apucam să vorbesc cu ea decât doar despre teme sau în general despre școală. Față de mine, la ea se vedea o schimbare. Și aici mă refer la modul cum arată azi: păr, machiaj, fustă aproape foarte scurtă și un tricou mulat.

Eu ca și anul trecut, încă port ochelari, iar părul mereu îl țin legat într-o coadă lejeră. Mă întreb, oare ce s-o fi întâmplat de vine cu așa schimbare?

- Ce-ai facut în vara aceasta?spune în timp ce își ia cărțile din dulap pentru prima oră.

Acum că mă întreabă asta, analizez și realizez că nu am făcut nimic. Am citit, am lenevit și m-am uitat la seriale. Se pune și asta, nu?

- Nu prea multe, dar tu?

Voiam să vorbesc mai mult cu ea, însă dacă nu îi dau răspunsuri mai interesante, îmi pot lua singurătatea de mână.

- Am fost plecată în Bulgaria, toată vara la mătușa.

Măcar una din noi să meargă în vacanță. Am continuat să o rog să îmi ofere mai multe detalii ca să destind puțin atmosfera. Era ciudat ca după o vară întreagă în care nu am vorbit deloc, să îmi povestească despre ai ei.

- Esti pregătită de noul an?mă întreabă de parcă chiar și-ar dori să stea la pălăvrăgeală cu mine. Poate totuși am putea fi prietene în adevăratul sens al cuvântului.

- Nu, spun surâzând. Știi tu, persoanele de aici... sunt imprevizibile. Te aștepți să-ți pună o piedică, când de fapt îți pun mult piper în mâncare. Îmi este greu cu atât de multă răutate în jur.

- De ce nu te muți?mă întreabă ațintind privirea spre mine.

- Ei bine, habar n-am. Îmi este frică să încep ceva nou.

- Poate fi mai rău de atât?

Acum că pune problema așa, nu știu cât de rău ar putea fi. Însă există varianta că ar putea fi mai rău. M-am obișnuit cu cei de aici, pot să spun că am reușit să accept jignirile și bărfele celor din jur fără să mai plâng. Mi-ar fi teamă să o iau de la început. Să dau restart la sentimente, să îngrop amintirile urâte de aici, nu că nu aș încerca să fac asta și acum. Dar cum să uit dacă se repetă la nesfârșit?
Mă uit la ceas și zăresc doar 5 minute rămase până va trebui să intram la ore. Încerc să mai aflu câte ceva despre ea și rămân surprinsă când la rândul ei mă întreabă. Pentru prima oară vorbeam mai mult și nu despre școală, ci despre cum mă simt cu adevărat. Să pot să mă confesez cuiva care m-ar putea înțelege mai bine decât ar face-o mama este ceva total nou.

- Cara, îmi poti spune orice.

Simțeam că pot, cumva însă eram nesigură. De fiecare dată când am lăsat garda jos, nu a ieșit bine.

- Trebuie să te exteriorizezi mai mult, draga mea. Altfel le aduni pe toate alea rele la suflet și se înnegrește inimioara, spune în timp ce îmi atinge ușor cu degetul arătător zona din dreptul inimii.

Râd la spusele ei, însă era adevărat. Țineam toată suferința și prefer de o mie de ori să plâng singură acasă, decât să spun cuiva. Mă face să mă simt de parcă știu doar să îmi plâng de milă.

- Sunt ok, deocamdată nu s-a întâmplat nimic.

S-a uitat sceptică la mine și mi-a spus că ar trebui să mergem spre clasă.

- Dar nu s-a sunat încă! zic, iar aceasta mă ia de mâneca cămășii și încearcă să mă deplaseze către clasă.

- Nu cred că vrei să te simți prost din prima zi!îmi spune băgându-mă în ceață.

Nu înțelegeam nimic, dar ea mă trăgea tot mai tare. Apoi aud clopoțelul cum sună.

- În spatele tău, Cara!

M-am uitat în spate și pot observa cum gașca lui Derek ne urmăreau. Erau elevii de a unsprezecea care cel mai probabil aveau chef să își bată joc de cineva și mai mereu își bat joc de mine. Era cât pe ce.

Eu și Lena am intrat rapid în clasă și i-am șoptit un "mulțumesc".