Poate așa mi-a fost dat să tânjesc
după prezența ta curată.
Privindu-te din depărtare,
mă-ntreb cum mintea îți arată.
Te supără ceva, iubite?
C-aș vrea durerea sa-ți alin.
Cu vorbe dragi, și scumpe clipe,
să îți absorb orice suspin.
Dar nu-ndrăznesc să-ți ies în cale,
de teamă să nu fiu ce vrei.
Și-n veci în umbră-am să rămân,
sperând să vezi și ochii mei.
YOU ARE READING
Volum de toamnă
PoetryTu nu mai ești, n-o să mai fiu. Te-ai dus cu vântul, ceață brună, nimeni nu vrei iar să te-ajungă, și dorul meu prin ploi ți-l cânt.
