S-aude zbuciumul ființei ne-ntregite,
S-aud din cer, glasuri de îngeri ce jelesc,
Iar ploaia cade grea peste morminte,
'Cercând să spele păcatul strămoșesc.
Copaci se-ndoaie și ating pământul,
Să-i mai sărute-odată solul suferind,
Apoi luați de vânt, zboară la fel ca gândul,
Abandonând țărâna și morții părăsind.
CITEȘTI
Volum de toamnă
PoetryTu nu mai ești, n-o să mai fiu. Te-ai dus cu vântul, ceață brună, nimeni nu vrei iar să te-ajungă, și dorul meu prin ploi ți-l cânt.
