Adânc se-așază liniștea în suflet,
Pe când plopii se leagănă cu jale,
Iar vântul șuieră, de zici că-i urlet,
Și frunzele alunecă pe sol, agale.
Norii se luptă-n cer cu deplină mâhnire,
Ca să domnească peste-orașul adormit,
În care nu mai vezi a soarelui sclipire,
Ci doar ampreta crudă-a anotimpului umbrit.
Nu-i pic de ființă pe străzile plouate
De dor, regrete, patimi și minciuni,
Doar mai auzi ecou de vise sparte,
Și-n rest, fantome-a mii de stricăciuni.
CITEȘTI
Volum de toamnă
PoetryTu nu mai ești, n-o să mai fiu. Te-ai dus cu vântul, ceață brună, nimeni nu vrei iar să te-ajungă, și dorul meu prin ploi ți-l cânt.
