Mi-ai fost altar în zilele în care mă rugam pentru iertare.
La chipul tău îmi închinam
sufletul îmbâcsit de necuviințe.
Ochii tăi pretutindeni îmi erau icoana
Ce mă-ndemna a lepăda alte credințe.
Te preaslăveam cu rugăciuni și mulțumiri absurde.
Mintea-mi era înecată de îndoieli atât de surde,
Încât distorsionam un adevăr care era de drept să-l știu.
Dar nu sunt eu, Sfinte iubite, ateul fără de stăpân?
Focul păcatului a ars
prea cu cruzime ideea mea de Dumnezeu.
Și-am observat, în prea uitate clipe,
Că tu-mi erai, de fapt, un idol fals, iubitul meu.
CITEȘTI
Volum de toamnă
PoetryTu nu mai ești, n-o să mai fiu. Te-ai dus cu vântul, ceață brună, nimeni nu vrei iar să te-ajungă, și dorul meu prin ploi ți-l cânt.
