Funebru-i cortegiul ce pe umeri mă poartă
Și-mi cutremură oasele cu jalnice plânsete.
De pe margine-i privesc, și-i întreb pe fiecare:
"Cine e mortul ăsta, ce-a rămas făr' de soartă?"
Dar ei pe lângă mine, trec greu nepăsători,
Nici nu-mi privesc familiara siluetă albă,
Și-n urma lor rămân, râzând, că-s trădători,
Numai astăzi mă plâng, mâine mă uită-n groapă.
YOU ARE READING
Volum de toamnă
PoetryTu nu mai ești, n-o să mai fiu. Te-ai dus cu vântul, ceață brună, nimeni nu vrei iar să te-ajungă, și dorul meu prin ploi ți-l cânt.
