Plângeau pereții anesteziați de mucegai,
Și dintr-un colț întunecat, lipsit de grai,
Picuri de apă cădeau pe pardoseala învechită,
Făcând să putrezească structura înlemnită.
Plângeau ferestrele brăzdate de furtuni,
Lovite de vânt jalnic și mii de-amărăciuni,
Crapă de frigul ce traiul nu le-ndură,
Și devin multe cioburi, lipsite de măsură.
Plângeau fotoliile-mbibate în singurătate,
Că învelite-n praf, de lume îs uitate,
Și triste stau, agonizând cât timpul trece,
În așteptare zac, și mor, fiindcă e rece.
JE LEEST
Volum de toamnă
PoëzieTu nu mai ești, n-o să mai fiu. Te-ai dus cu vântul, ceață brună, nimeni nu vrei iar să te-ajungă, și dorul meu prin ploi ți-l cânt.
