E doar un pervers //RinRei fanfiction//

=15=

A/N : Twpsyn îi back cu mai multă dramă și momente de tot râsul! Yey!

    Nu, serios vorbind. Nu știu cum, dar am terminat cartea asta-n ciorne și am zis "Ok, hai să o și postez. Oricum n-am ce face cu viața mea"

    Anul 2018 ne aduce în felul următor :

- pe Nagisa, mare shiper RinRei

- problemele de stimă de sine ale lui Rei (dar e prea drăguț ca să ne supărăm pe el fiindcă-i un prost cu "P")

- Rin fiind un pervers cu o latură sensibilă (plânge când știe că-i singur + îi îngrijorat as fuck. Help the poor boy)

- Rin vrând un singur lucru : Rei să-i spună ce are, să vorbească cu el

- Un Rei confuz despre ce simte

- Makoto fiind îngrijorat din absolut orice. Nu, sincer acum, copilul ăsta merită o pauză

- Note ale autorului mai lungi decât însuși capitolul

- #Cringe

- OOCness la greu

- Final de tot căcatul

- Multe alte chestii ce-mi e prea lene să le pomenesc.

    Acestea fiind spuse, tu ăla care dai peste acest ff, spor la citit! (Ignoră-mă, știi că te iubesc Cititor-san * insert inima *)

Twpsyn

--------

   — Rei! Ah, ce dor mi-a fost de tine și vocea aia a ta ce mă excită mereu~

    Imediat ce i-a auzit glasul s-a oprit din mers, corpul lui refuzând să mai coopereze. Nu și-a dat seama cât de dor i-a fost de acea voce până nu a auzito din nou, iar asta-l speria la culme.

   — R-Rin… Nu știam că ești prieten cu Nagisa… murmură, inconștient de ce ar putea spune altceva.

    Nici măcar nu știa cum să reacționeze. Adică da, era bucuros că vorbea din nou cu Rin, dar în același timp voia să arunce telefonul cât mai departe posibil și să se ascundă în camera lui pe vecie. Era un sentiment pe care Rei nu-l înțelegea și asta-l enerva cel mai mult din toată situația în care se afla.

   — Nu chiar. Dar e prieten cu Haru și Makoto! De la ei am făcut rost de număr, special să ajung la tine~

    Nici Rei, nici Rin nu știau asta, dar ochelaristul înroși la acea remarcă. (Nagisa se oftică fiindcă nu-i poate face o poză, căci telefonul lui e la Rei)

   — A-Are sens…

   — Ok, serios vorbind, ești ok? M-ai îngrijorat să știi.

   — E-Eh?! D-Da, sunt ok.

   — Nu suni prea sigur. Uite, dacă este ceva știi că-

   — DA! Da, da, ok, am înțeles, trebuie să închid acum deci, erm, pa!

    Imediat apăsă pe buton, închizând astfel apelul. După ce-i înmână telefonul lui Nagisa porni la drum, ignorându-și complet prietenul.

    “Ce-i cu mine? Niciodată nu m-am panicat în halul acesta…”

    “Rin… Chiar nu credeam că avea să se îngrijoreze…”

BONUS :

   —  DA! Da, da, ok, am înțeles, trebuie să închid acum deci, erm, pa!

    Primele cinci minute doar se uită la telefon, încercând să înțeleagă ce tocmai s-a întâmplat. După acele cinci minute își îndreptă corpul spre pat și se trânti în el, fața lui ajungând îngropată printre perne. (Kuroo style, pls)

    “La asta chiar nu mă așteptam…”

    “Nici măcar nu am aflat care este problema. Măcar știu că n-a pățit ceva. Îmi e de-ajuns pe moment”

    Își ridică capul de printre perne, acum stând și el ca orice om normal cu capul pe pernă.

   — Oare eu să fiu motivul pentru care e așa distant?

    Fără să-și dea seama se trezi cu câteva lacrimi formate în jurul ochilor.

   — NU! Nu, nu, să crezi tu că te las să plângi pentru asta!

    Și-a dus imediat mâinile la ochii, astfel prevenind formarea unui rău de lacrimi.

    “De ce sunt așa sensibil?!”

    Până la urmă își închise ochii, orice chef de învățat sau, sincer vorbind, de făcut orice altceva, evaporându-se în aer.

    “Nu pot decât să sper că, dacă-i ceva, va apela la mine”