În curând

5.9K 418 60
                                    

Îmi susțin greutatea corpului cu ajutorul mâinilor pe care le am sprijinite de marginea cojită a mesei.

Când îmi permit, în cele din urmă, să inspir aerul ce mi s-a adunat în plămâni, mă aplec suficient în față, încât privirea mea să-l imobilizeze.

Îmi întoarce cu aceeași intensitate uitătura dușmănoasă.

- Sunt mai puternic decât tine.

- Nu mă îndoiesc, bombăn.

Îmi permit să-mi potolesc ura și să găsesc o altă stâncă de care să-mi leg emoțiile. Am înțeles greșit anumite aspecte multă vreme, crezând că mă pot răzbuna pe acele persoane, care m-au făcut să sufăr și să trăiesc cu gândul că nu merit atât de mult pe cât cred, tot prin ura cu care m-au înconjurat, însă nu am făcut altceva decât să mă rănesc pe mine. Ura s-a hrănit cu unitatea vitală a personalității mele, făcându-mă să devin altcineva și să cred că sunt acel cineva. Până acum.

- Dar nu ține întotdeauna de putere, ca să știi. Uneori, dorința poate fi mai pătrunzătoare decât această putere a ta.

Aud cum un zgomot înfundat și greoi îi scapă printre buze.

- Nu te urăsc. Să spunem doar că sunt furioasă pe această putere a ta de care te folosești și care te-a ajutat pe parcursul drumului tău de trișor indolent ce ești. Fac o pauză și trag o gură mare de aer. Dar, așa cum tu ai puterea ta, și eu am dorința mea. Nu știu spre ce aspir încă, însă știu sigur că m-am săturat să mă întrepătrund cu această ură pe care mi-ai oferit-o şi cu care m-ai hrănit.

- Ce vrei să spui? Crezi că mi-e frică de tine? mă întreabă, fiind vizibil relaxat şi cercetându-mi chipul.

- Sunt nopți în care lupii tac și doar luna urlă, domnule. Și poate că am trecut prin câteva eșecuri, dar am găsit lumină în întuneric.

Își pune mâna pe genunchiul drept și ridică din sprâncene. Încearcă să mă intimideze prin calmul său, dar stropul meu de adrenalină îi astupă orice forță.

- Nu de mine trebuie să vă fie frică, ci de propria dumneavoastră putere. Se pare că niciodată nu ați înțeles că aceasta nu poate fi considerată doar de un singur om, pentru că nu există putere fără unitate.

Mă aplec și mai mult ca să îi pot șopti următoarele cuvinte:

- Poate că nu am puterea dumneavoastră, dar o pot fura. M-ați angajat, dar nu uitați de ce m-ați angajat.

- Cacealma, pufnește.

- Conștientizați că, fie voi găsi un drum, fie voi crea unul, nu?

- Și cum ai de gând să faci asta? încearcă să se lămurească.

Îi zâmbesc. E pentru prima dată când îi schițez lui o ușoară mișcare a buzelor, exprimând satisfacție.

- Cu propriile dumneavoastră arme, domnule.



Oh, dragă Charlie...Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum