Oh, dragă Charlie...

Capitolul 12 → „Determinare, introspecție, plăcere - le ai?"

→ „Determinare, introspecție, plăcere — le ai?"

    Nu pot să-mi dau seama cum, dar Francisco a fost în tot acest timp un martor al schimbului de priviri dintre mine și Ethan. Din acest motiv, s-a arătat teribil de încântat să îi fiu eu ajutor.

    Dacă ar fi să mă iau după expresia lui Ethan sau după pumnii strânși pe lângă corp, aș putea zice că a vrut să riposteze.

    Dar nu prea a avut cum, căci deja mă aflam în spatele lui Francisco, urmându-l. Nu că aș fi eu prea încântată de prezența acestuia, dar nu mă simt pregătită pentru acest episod, mai ales în preajma lui Ethan.

    Dacă stau să mă gândesc mai bine, nici nu trebuia să se ajungă aici.

    Bruce.

    Îi arunc o ultimă privire amenințătoare, dar el nici măcar nu e atent la mine. Fiind prea preocupat să comunice cu o puștoaică din dreapta sa, fratele meu nici măcar nu se deranjează să se scuze pentru acțiunile lui impertinente. Și eu care am crezut că vrea să petrecem timpul împreună...

    Chiar sper ca Lilith să nu-l simpatizeze. Să nu-l suporte, dacă e posibil.

    Aerul pe care îl inspir ușor mi se oprește, dintr-o dată, în plămâni când îmi simt brațul apucat de o mână fină, dar puternică.

    Încerc să-mi mențin echilibrul și calmul, totodată, întorcându-mă spre corpul masiv care îmi invadează o parte din spațiul personal. Când fac contact vizual, mâna lui rămâne poziționată pe pielea mea.

    — Grupa noastră rămâne în zona asta.

    În cele din urmă, îmi permit să expir.

    Abia acum sesizez că, fiind prea atentă la a-l omorî pe Bruce din priviri, nici nu am observat când cei din grupa mea s-au oprit, iar eu am luat-o înainte.

    Francisco își retrage, pe rând, degetele, apoi îmi oferă un zâmbet scurt și, cu toate acestea, aș putea spune că un mesaj se ascunde în spatele lui.

    Când mă uit peste umăr, îl văd pe Ethan studiindu-ne.

    Bineînțeles că și-a ținut mâna pe brațul meu. A intenționat ca Ethan să observe asta.

    Aș vrea să merg să-i spun că tipul nu îmi inspiră încredere deplină, dar nu vreau ca el să interpreteze din această acțiune a mea că eu ar trebui să mă justific lui.

    Nu sunt deloc obligată să îi ofer explicații. Până la urmă, de ce i le-aș da?

    Îmi fac loc printre ceilalți și mă opresc undeva în mijloc în nereușita mea încercare de a mă pierde printre ei, căci Francisco își îndreaptă două degete spre mine, chemându-mă lângă el.

     Mă strofoc să îi fac pe plac fără să comentez puțin.

    Tăcută, îmi las pașii să mă poarte către el, dar mă opresc imediat cum rămân doar patru metri între noi.

     — Mai aproape.

    Nu fac niciun pas.

    — Nu o să te mănânc. Poate doar o să te tai.

    — Să-ți fiu mâna dreaptă nu implică să joc și rolul umbrelei. Te deranjează soarele? Ia-ți ochelari.

    Replica mea nu-l scoate deloc din sărite, ba mai mult, se apucă să râdă în hohote, trăgând atenția celorlalți.