Oh, dragă Charlie...

Capitolul 4 → „Jocul - indiferent, sensibil imperfect"

→ „Jocul — indiferent, sensibil imperfect"

    Mai străbătusem drumul acesta de câteva ori, înainte, dar acum mi se pare cu totul diferit. El este cu totul altul. Nu mai reușesc să văd acea parte frumoasă a lui, liniștită; nici măcar de lumina soarelui nu se mai agață.

    Mă întorc cu spatele și zâmbesc tristă, cu ochii ațintiți asupra oricărui detaliu al împrejurimii.

    Lumea se învârte pretutindeni, în jurul umbrei lăsate de acest corp al meu și pot simți cum urmează să se împrăștie o furtună care prevestește șoapte de răutate.

    Parcă ruginesc printre atâtea jocuri. Mă înec în etapele lor care mă trag în jos, iar eu mă simt singură. Afară, se simte un miros vag de tăcere și nu-mi dau seama dacă timpul s-a oprit în loc sau e doar începutul decăderii mele.

    Mă întreb dacă și lumea îmi observă schimbarea și strigătele mele silențioase aşa cum am făcut eu cu acest drum. Am emoții și mi-e frică, palmele mele tremurânde fiind încordate, dar eu tot continui să urlu.

    Dacă s-ar uita careva în ochii mei, mi-ar observa protestul, dar afară e întuneric, iar o furtună urmează să cadă asupra noastră. Nimeni nu are timp, acum, să-și îndrepte ochii spre mine. Sunt nevoiți să se adăpostească, căci, după cum ziceam, o furtună ne supraveghează.

~

    Muzica dezamorțește atmosfera localului din centrul New York-ului, The Comic Strip. Astăzi este mai aglomerat decât de obicei, căci în fiecare zi de miercuri, patronii au un invitat special pe care oamenii îl adoră la propriu. Nu este mereu același om, însă niciodată până acum nu au fost dezamăgiți de prezentarea invitaților surpriză. În concluzie, aș mai putea spune că, miercurea, localul scoate cel mai mare profit. Această zi e desertul lor, ca să zic așa.

    Mai multe mese sunt aranjate în fața unei scene. E pentru prima oară când vin aici, ochii fugindu-mi în toate părțile în încercarea de a se acomoda cu această priveliște. Firește că, deși nu am mai călcat în acest local, sunt la curent cu toate noutățile; nu că aș fi vrut neapărat să le aflu, însă el a insistat că cel mai bine ar fi să mă familiarizez cu totul.

    Pe unul dintre pereți, sunt atașate poze cu mai multe persoane, probabil unii dintre cei mai adorați oameni care au fost aici. Fotografiile lor sunt alb-negru, lucru ce conferă roșului predominant al încăperii și o nuanță antică.

    Pare un loc cam vechi, aranjat undeva la stilul anilor '70.

    Mai zăbovesc așa câteva minute bune până când ușa de la intrare îmi atrage atenția. Îmi îndrept spatele instinctiv, relaxându-mi mâinile pe masă. Îmi frec palmele între ele și îl urmăresc din priviri pe omul ce se îndreaptă spre o masă aflată la câțiva metri distanță de a mea.

    Figura lui nu-mi dă vreun semn că l-aș putea recunoaște de undeva, însă hainele acestuia îmi confirmă gândurile.

    Am fost anunțată că s-ar putea să își facă apariția chiar și patru tipi ca să se asigure că vor avea totul sub control și să nu-mi fac vreo idee finală prea curând. Dar prezența lui, hainele pe care le poartă aici, în seara aceasta, privirea lui calmă care fixează un singur lucru, acela fiind paharul plin pe care unul dintre angajați tocmai ce i l-a pus pe masă, și flexibilitatea ce o stăpânește îmi trădează toate avertizarea.