Last Dance {In Curs De Editare}

20. #Feels#

*EDITAT*

Simturile imi revin incet, ca lumina ce invaluieste intunericul.

Lumina puternica a neoanelor imi distruge starea de comfort din intuneric, intepatorul miros al dezinfectantului imi patrunde pana in plamani. Mirosul inconfundabil de sange imi aminteste de bunica, dormind in patul alb de spital.

Bunica. Acum, nu mai e. Am mers la inmormantarea ei. De ce sunt aici atunci?

Amintirile incep sa se invarte in jur, cu mine imbracata in negru, in rochia sobra, ochii rosi ai mamei mele uitandu-se trist la mine. Am murit? A fost stresul prea mult pentru mine?

Simt intepaturi si durere. Oare asa se simte moartea? Dar totusi inca mai simt mirosuri, aud chestii. Sunt o fantoma cu simturi deosebite? Sau de fapt, asa sunt fantomele, iar filmele sunt doar o minciuna?

Daca ma misc...oare ma va observa cineva? Incerc sa-mi misc mana stanga, dar simt o mare greutate. Deci inca traiesc? Ar trebui sa-mi deschid ochii sau tot ceea ce o sa vad o sa fie si mai negru, iar lumina asta a neoanelor este de fapt o iluzie?

Mai astept cateva momente si ma hotarasc sa o fac. Ce o fi, o fi.

Nu negrul ma inconjoara, ci albul. Sunt intr-un salon de spital si judecand dupa beep-aitul aparatului de langa mine, traiesc. Traiesc!

Incerc sa-mi ridic capul si tot odata corpul, dar un junghi imi strabate sira spinarii, provocandu-mi un icnet.

Aparent langa mine era o persoana ce statea pe scaun, cu capul pe patul meu si mainile sale tinand strans mana mea stanga, dar din cauza sunetului scos de mine, a ridicat capul. Perfect, cineva o sa-mi dea explicatii.

Inghet pentru un moment cand incerc sa descifrez persoana care imi umbreste albul: o fata rotunda, ingrijorata, buze roz, ochi adormiti, toate astea inramate frumos datorita parului gri-mov. Este frumos...Pot spune asta si pe jumatate moarta cum sunt, fara indoiala, dar ce cauta langa mine? E un strain. E un asiatic. Cine este el?

Cand m-a vazut treaza, mai mult sau mai putin, nu mi-a dat drumul la mana, ci din potriva, a strans-o mai tare, apropiandu-se mai mult de corpul meu fara viata. Acei ochi caprui intens ma privesc afectuos si cu speranta.

Buzele sale s-au despartit pentru un moment, dezavaluind o voce superba...

?:Gwenchana?! *intreaba in alta limba, probabil coreeana judecand dupa trasaturi si cunostiintele mele privind aceasta limba. Dar de ce?*

Eu: Who are you?

Acesta doar zambeste stramb si iese din salon. De ce sunt atat de confuza? Cine e el si ce legatura am cu un coreean?

D: Buna ziua, domnisoara! Ma numesc Gong Yoo si sunt doctorul ce se va ocupa de dumneavoastra*intra un doctor de vreo 35-40 de ani, brunet, inalt si.....coreean. Se aseaza pe scaunul pe care statea mai devreme tipul frumusel si se uita pe niste fise. Dar eu nu pot sta fara sa-l intreb. E prea dubioasa treaba. Deschid gura din nou, dar nu pot sa scot sunete. Mai incerc o data.*

Eu: De ce sunteti si dumneavoastra coreean? *intreb in engleza, fiind mult mai sigura pe aceasta limba decat pe cea cu care vorbesc foarte rar si doar cu tata. Am sunat foarte scartait*

D: Pentru ca suntem in Coreea? *imi raspunde mai mult ca o intrebare si ma stramb*

Eu: Ce caut eu in Coreea?*il intreb din nou in engleza, vazand ca-mi raspunde pe acelasi limbaj*

D: Asta iti va spune prietenul tau ce tocmai a iesit afara.*zice uitandu-se peste niste fise, aratand cu pixul in directia usii.*