Până la sfârșit

Capitolul 6

Mai ai o țigară?

        Se spune că atunci când te distrezi, timpul zboară, dar ce se întâmplă când nu te distrezi? Ei bine, timpul stă pe loc, iar ceasul îngheață pe perete. Îl ascult pe domnul Anders de nici nu știu cât timp. Ne explică sarcinile fiecăruia, detaliind la nesfârșit cât de important este să nu ne pierdem răbdarea, deoarece copiii nu vor ști că sunt observați.

        Simt că dacă mai vorbește mult, ori voi adormi cu capul pe masă, ori mă voi ridica și voi părăsi în liniște biroul.

        — Și când vom merge pe teren? întreabă un coleg de echipă.

        Nu suntem decât opt studenți implicați în acest proiect, așa că niciunul dintre noi nu a scăpat de sarcinile domnului Anders, care a avut grijă să ne responsabilizeze pe fiecare cu câte ceva.

        Datorită abilităților mele sociale mirobolante și a faptului că sunt nemaipomenită când vine vorba de copii, eu mă voi ocupa de hârțoage. Nu mă pot plânge totuși, prefer să car dosare decât să-i fac pe copii să plângă.

        — Mai întâi ne ocupăm de parte teoretică a proiectului, îi răspunde domnul Anders. Până săptămâna viitoare, ar trebui să putem începe să ieșim. Aveam anexată o foaie pe care erau scrise datele exacte... murmură, apucându-se să o caute printre foile de pe masă. Cred că am lăsat-o în birou totuși, adaugă după câteva clipe.

        — Mă pot duce eu s-o aduc! mă ofer, fiind dispusă să fac orice numai să scap de aici.

        Domnul Anders îmi zâmbește.

        — Urmează holul, fă prima pe dreapta și caută ușa pe care este scris numele meu. Cred că foaia este într-un dosar albastru de pe birou, domnișoară Werner.

        Încuviințând, mă ridic de pe scaun și ies din încăpere, urmând indicațiile primite.

        Ai crede că după trei ani de facultate, sunt obișnuită să stau ore întregi pe scaun, ascultând cuminte ce mi se zice. Totuși, acest lucru se aplică doar când sunt interesată de ceea ce mi se zice. Acum, clar nu sunt.

        Sinceră să fiu, întreaga idee a proiectului mi se pare o totală lipsă de timp, bani și nervi. Cu ce ne ajută să aflăm influența pe care o are tehnologia asupra copiilor aflați în faza socializării primare? Nu o face. Totuși, pun pariu că dacă spun asta, mi se va oferi o teorie total absurdă despre cum proiectul ne ajută la ceva, deci nu mă obosesc.

        Găsind biroul domnului Anders, apuc întreg dosarul albastru și mă întorc pe același drum, gândindu-mă la o scuză îndeajuns de bună pentru a putea pleca mai devreme. Oare pot să le spun că Faith, colega mea de cameră, se simte rău și trebuie să o duc la spital? Pare destul de plauzibil.