Volumul I: Până la sfârșit
Volumul II: Încearcă să supraviețuiești
Trecutul? O greșeală. Prezentul? O luptă continuă cu propria persoană. Viitorul? O incertitudine.
Studentă în anul trei la psihologie, Harlow nu a crezut că viața ei poate lua o înto...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
O altă perspectivă
Mereu mi-a plăcut să cred că sunt independentă, să spun cu mâna pe inimă că nu am nevoie de nimeni care să-mi ghideze pașii și să mă îndrume spre succes. Dar m-am înșelat, iar abia zilele acestea am realizat că independența este o simplă iluzie.
Un animal nu depinde de nimeni, el este capabil să-și poarte singur de grijă dacă într-o zi se va trezi în mijlocul junglei, dar omul nu are această abilitate. În schimb, doi oameni pierduți împreună vor reuși să supraviețuiască mai degrabă decât două animale. Pentru că două minți umane lucrează mai bine decât una. Tata obișnuia să-mi repete aceste vorbe când eram mică și îi respingeam ajutorul, iar până de curând, uitasem complet de ele.
Avea însă dreptate.
Omul nu este creat pentru a se descurca de unul singur, precum animalul, are nevoie de alți oameni cu care să interacționeze, să-și împărtășească bucuriile, supărările, care să-l sprijine și să-l ajute la nevoie.
Aceasta este o lecție pe care eu și Shade am învățat-o pe calea cea grea, respingându-ne reciproc și stagnând în propriile „investigații" drept consecință. Împreună suntem mai buni. Trebuie să fim mai buni. Îmi doresc să-l ajut să dezlege misterul dispariției fratelui său, pentru că știu că abia atunci totul va reveni la normal în viața mea.
— Da, înțeleg, șuier fără pic de interes în glas, ținându-mi telefonul între umăr și ureche.
Mama m-a sunat în urmă cu douăzeci de minute, inițial doar pentru a mă întreba cum a fost la munte, dar din una într-alta a ajuns să mi se plângă de comportamentul a nu știu cărei prietene de ale ei. Nu-i pot spune că nu mă interesează, nu-i pot închide telefonul, pot doar să o ascult și din când în când să mai bolborosesc câte un „mhm" sau „da".
Povestea ei nu se mai termină?
Aproape că tresar când ușa camerei se deschide, lăsând-o la iveală pe Faith, care țipă „M-am întors!" de cum pășește peste prag. Bagajele sunt în urma ei, ceea ce înseamnă că nu a venit doar pentru a-și mai lua câteva lucruri. Uimirea și fericirea de pe chip îmi sunt greu de ascuns. Chiar dacă au trecut doar câteva zile de când a plecat, dorul micilor noastre discuții de seară și a simplei sale prezențe au făcut să pară o veșnicie.
— Mamă, te sun eu mai târziu! o anunț în grabă, închizând telefonul înainte de a sări din pat.
Îmi cuprind prietena în brațe, făcând-o să bufnească într-un râs colorat. Pungile de sub ochi sunt dovada clară a lipsei ei de somn, iar îmbrăcămintea mult prea casual pentru stilul ei sofisticat mă face să cred că este atât de extenuată încât nici măcar modul în care este văzută de oameni nu o mai interesează.
