Dragoste infinită

2. 19. Îmi pare rău că te-am făcut să suferi.

          

         A trecut o lună de când am vorbit cu Alex și nu am mai primit niciun semn din partea lui. Nu știu ce să cred, ce să simt, dar mă gândesc la ceea ce am vorbit, la ceea ce mi-a spus. Dar totul a dispărut odată cu el, la fel și speranța mea, la fel și inima mea. Am rămas o ruină pentru a mia oară.

          Oftez zgomotos uitându-mă spre geam din pat, aș vrea să apară, să fie lângă mine. Brațele lui să-mi ofere comfort, vocea lui să-mi ofere liniște, iar ochii săi să-mi dea viață.

           Dar nu este aici, trebuie să-mi revin la normal. Este o necesitate, nu o dorință. Dacă ar fi fost după dorința mea totul ar fi fost complet diferit acum.

            Mircea m-a lăsat în pace, după întâlnirea mea cu Alex, toate minciunile despre mine și Alex au dispărut și pot jura că Alex a făcut asta. El m-a ajutat să scap de interviul pe care aveam să-l dau cu sau fără voia mea.

             Se aud niște bătăi slabe în ușă și îi spun să intre. Servitoarea, sfioasă, se așează în fața patului meu cu fața în pământ. O privesc curioasă, încercând să-mi dau seama ce este cu ea.

              — Monica? Ce este cu tine? o întreb ridicându-mă și mergând spre ea. Mă așeaz în fața ei, dar ea îmi înmânează o hârtie și iese fără să spună nimic. 

              Încerc să nu mă îngrijorez și deschid plicul, citesc primele rânduri și imediat recunosc scrisul, l-aș recunoaște dintr-o mie, era a lui Alex. Un zâmbet îmi apare pe față cu fiecare rând citit. Mi-a scris o scrisoare, o scrisoare în care mă invită la fântâna noastră. Nu stau prea mult pe gânduri şi mă îmbrac cu primul trening pe care îl am la îndemână, apoi îmi prind părul cu o clemă la spate şi mă încalț urmând să ies pe ușă.

        — Unde pleci așa grăbită? mă întreabă serios Mircea, iar eu mă blochez pentru un moment, ce ar trebui să-i spun?

        — Mă duc la alergat, unde aş putea merge în trening? spun ironică, dar pe el îl irită.

         — Dacă te duci la alergat de ce ai luat cheile de la mașină? spune nervos încordându-se.
  
          — Voi trece şi pe la mama, nu mă aştepta diseară, spun şi ies pe uşă fără să-i acord şansa să mă rețină în casă.

          Intru în mașină şi merg direct spre vechea casă a familiei Manole, tatăl meu, cel mai probabil, s-a mutat din acea vilă. Doar nu ar fi stat singur într-o casă atât de mare.

          Îmi ia patruzeci de minute să ajung, dar în sfârşit sunt aici. Ies din maşină şi intru în grădina casei unde îl văd pe Rusty, cum mă vede zburdă spre mine urmând să sare pe picioarele mele. Un zâmbet imens îmi apare pe față, îmi era atât de dor de el, mă aplec şi-l cuprind în brațele mele.

            — Şi mie mi-a fost foarte dor de tine, dragul meu, spun mângâindu-l, dar trebuie să plec.

            Mă ridic şi mă urmează şi el tot drumul spre fântână. Ajungem acolo şi tot ce văd este un trup masiv îmbrăcat la fel ca mine, în trening. Zâmbesc apropiindu-mă de el, îi pun mâna pe umăr şi-l văd cum tresare apoi se întoarce cu fața la mine.

             — Ai venit! spune fericit îmbrățişandu-mă lăsându-mă pentru câteva momente în şoc, nu credeam că va fi așa de fericit.

             — Normal că am venit, mi-a fost atât de dor de tine, spun cuprinzându-l cu brațele şi mirosindu-i parfumul, îmi era atât de dor de parfumul lui.