Diana Manole a fost mereu mai rebelă, dar niciodată n-a întrecut măsura. Este o fire vulcanică şi corectă. E serioasă în privinţa şcolii şi a considerat mereu ca dacă n-ai carte, n-ai parte. Însă apar modificări când în viaţa ei apare Alex.
...
O las pe Laura cu Anca și încerc să mă grăbesc să ajung la Diana, dar Anca mă ține pe loc. Normal, n-ar mai trebui să mă întorc și după Diana, dar ceva din mine nu mă lasă s-o las în iadul în care știu că trăiește. Oricât rău mi-a făcut, parcă ceva din mine spune că nu e vina ei, a fost fără voia ei.
— E scandalos să o aduci aici! O să ne strici toată reputația, Alex! se răstește la mine fiind supărată de acțiunile mele recente, dar nu-mi pot lăsa copilul acolo și nici pe mama lui.
— Nu-mi pasă de nicio reputație! Și tu ai un copil, știi prea bine ce înseamnă! mă răstesc la rându-mi făcând-o parcă să vrea să mă omoare cu privirea pentru că am spus asta.
— Nu poți s-o aduci pe Diana în casa asta! strigă la mine fiind foarte nervoasă.
— Atunci am să plec, divorțul dintre noi va fi gata în maxim o săptămână, nu-ți face griji, spun dând să plec, dar mă prinde de braț și mă oprește din loc.
— Tu chiar divorțezi de mine? zice cu lacrimi în ochi, dar nu mă mai impresionează nimic. Nu când e vorba de Diana.
Aleg să nu spun nimic și să merg în biroul meu unde apelez numărul Dianei. Nu răspunde și asta mă îngrijorează, dar căsuța vocală îmi spune că am un mesaj lăsat de ea, este de acum ceva timp, de când s-a despărțit de mine. Mă încrunt la ecran și apăs să redea mesajul.
„Alex, știu că mă vei urî de moarte până când vei auzi acest mesaj, dacă-l vezi auzi vreodată. Vreau doar să-ți spun că te înțeleg perfect. Înțeleg confuzia pe care o simți, deasemenea îți înțeleg și furia și pot spune doar că nu voiam să fie așa niciodată. N-am de ales și îmi pare rău că te voi face să suferi, dar promit, Alex, iubitule, că totul va fi pentru fiica noastră și îți jur că nimeni nu va scăpa nepedepsit."
Aud toate cuvintele și rămân împietrit, nu pot să cred. Dau vina pe mine că n-am auzit mai devreme mesajul acesta și mă grăbesc spre hotel. Urc rapid în mașină și măresc viteza până la hotel. Cum ajung, însă, o observ pe balcon stând într-o poziție nepotrivită, ar putea cădea de acolo în orice clipă. Dar se pare că știe asta, singurul ei sprijin fiind mâinile care însă se chinuie să se țină de balustradă. Încerc să mă apropii, dar sufletu-mi e înghețat.
— Diana! o strig vrând s-o văd că trece pe partea unde va fi în siguranță, dar ea își îndreaptă privirea spre mine și îi pot vedea chipul plin de lacrimi.
— Nu face asta, iubito, zic mai mult pentru mine fiind total neputincios.
O figură se vede că vrea să vină spre balcon, iar ea își dă drumul aterizând pe pământul dur. Rămân mut pentru câteva secunde, creierul nu asimilează imaginea.
— Diana! Nu! strig cât pot de tare și alerg spre trupul inconștient al Dianei.
— Nu pot să cred că ai făcut asta! Diana, te rog rezista! strig uitându-mă în jur după ajutoare.
— Chemați o salvare, nu vă mai uitați! strig la paznic simțind cum lacrimile mi se preling pe obraji.
— Te rog să nu renunți, agață-te de vocea mea și nu renunța! spun apoi îmi aduc aminte de lanțul pe care mi l-a dat să-mi poarte noroc.
Îl dau jos și i-l înnodez pe mână făcând să țină talismanul în formă de triunghi în palmă.
— Diana, să nu îndrăznești să mă lași! Am auzit mesajul tău, te rog nu mă lăsa așa! Laura te așteaptă acasă, nu ne lăsa! Nu te da bătută, fii la fel de încăpățânată cum ai fost mereu și vino înapoi, te implor! spun cu disperare văzând că nu are nicio reacție.
Ambulanța sosește și mă uit atent să fie îngrijită cu atenție și să fie dusă în ambulanță, nu apucă s-o pună pe targă că Mircea iese răvășit din hotel vrând să meargă la ea, dar îl opresc împingându-l mai în spate.
— Dă-te din calea mea! strigă, dar eu îl împing în spate.
— Nu te vei duce lângă ea, gunoiule! Toate sunt din vina ta! Vei sta departe de ea și de familia noastră! strig dându-i un pumn și privind cum cade la podea, dar polițiștii apar de nicăieri și mă țin imobilizat pentru a nu-l mai lovi.
Vrea să se ducă la ea din nou, dar echipa de specialiști deja au ridicat-o și au băgat-o în ambulanță. Mă trag din brațele polițiștilor și alerg la mașină pentru a urmări mașina. Ajung la spital și pot vedea cum targa pe care se afla este scoasă, dar mă grăbesc să ajung lângă ea.
— Sunt aici, Diana, am să te aștept cât este nevoie, spun alergând după targă până când ajung la sala de operații, iar o asistentă mă pune să stau pe loc. Ușile se închid, iar o teamă mă cuprinde.
Stau pe holul spitalului agitat, mișcându-mă din colț în colț amețind pe toți din jurul meu. Mă uit spre intrarea spitalului unde o zăresc pe mama Dianei care vine grăbită la mine.
— Ce s-a întâmplat? Unde e fiica mea? Este bine? mă asaltează cu întrebări, iar eu nu știu la care să răspund prima dată.
— Habar n-am, doamnă, ea..., zic cu greu parcă simțind cum lacrimile se întorc. Pot vedea panică din ochii mamei ei, dar încă nu pot digera că ea chiar s-a aruncat.
— Alexandru, ce s-a întâmplat cu fiica mea? spune și mai speriată încercând să-și mențină echilibrul.
— Ea s-a aruncat... de la balcon. Ea s-a uitat în ochii mei apoi s-a aruncat cu bună știință, spun cu greu așezându-mă pe scaunul din sala de așteptare punându-mi mâinile pe față.
— Poftim? întreabă surprinsă.
Se așază lângă mine punându-și mâna la gură fiind total șocată. Pot vedea cum lacrimile se adună în ochii ei. Încerc să mă gândesc ce aș putea face, dar îmi dau seama că nimic n-ar ajuta. Când e vorba de copii, nimic nu ajută.
După două ore de stat în liniște, un doctor iese îndreptându-se spre noi.
— Pentru Diana Avram? întreabă, iar mama ei încuvințează.
— Starea ei este stabilă, acum este dusă în salon. A avut mult noroc, zice apoi pleacă.
Targa cu ea iese și pot vedea unde este dusă, merg teleghidat până acolo, dar o asistentă îmi taie calea.
— Pacienta nu poate primi vizitatori momentan, spune, dar eu îi arunc o privire de înlemnește.
— Doar cinci minute, nu vreau mai mult, spun, iar ea cedează.
Merg lângă patul ei și răsuflu ușurat, mă așez lângă ea sărutându-i mâna.
— Doar să te faci tu bine, Diana și vom distruge iadul în care ai fost ținută, spun apoi îmi pun fruntea pe mâna ei.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Cam atât a fost şi acest capitol! Sper că v-a plăcut!
