În Adâncul Pădurii

Capitolul 1

*În urmă cu 11 ani*

-...... Și uite așa, Clarisa a devenit o regină frumoasă și puternică.

-Mamă!

-Da scumpo?

-De unde știi toate poveștile astea?

-Vezi tu draga mea?  Fără puțină imaginație și bucuria de a pretinde că e adevărat tot ce se întâmplă în mintea ta nu poți da naștere la asemenea povești. O poveste frumoasa se poate construii numai având aceste 2 lucruri mici. Să nu uiți niciodată, oricât de mici ar fii unele lucruri, fara ajutorul lor nu poți creea lucruri mari și frumoase.

Îi zâmbesc timid și o iau în brațe in timp ce ea îmi sărută ușor și apăsat creștetul capului. Între timp un bubuit puternic se aude în ușă iar eu cât și mama am tresărit.

-Celyn, știm că ești acolo. Deschide sau spargem ușa!

Cuvintele astea au făcut-o pe mama sa se ridice ca arsă de pe canapeaua sufrageriei. Mă ia grăbită de braț și mă bagă în mica debara din colțul
încăperii.

-Selena. Indiferent de ce vei auzii sa nu ieși! Nu scoate niciun sunet.

-Ce se întâmplă?

-Scumpo. Eu și tatăl tău de iubim și o vom face mereu. Ai grija de tine..

-Dar mamă!!! Ce se inatmpla! Unde e tata??

-Nu am timp de explicații tu stai aici și nu ieși, nu scoate niciun sunet!

-Dar mamă!!!

Nu am mai apucat sa spun nimic că mi-a închis ușa în nas.

-Ce vrei Damian?

-Stii bine ce vreau.

Am între-deschis obloanele ușii și am privit în tăcere scena. In momentul acela o luase pe mama de gât trântind-o de ușa și punându-i un pistol la cap. Acea persoana era cu spatele și doar mama m-a observat. O lacrima i s-a scurs pe obraji și înainte să apese pe trăgaci a scos pe gura un "Te iubim". Mi-am pus mâinile la gura ca sa nu scot niciun sunet. Am dat drumul la șiroaie de lacrimi. Eram șocată.. nu știam ce să fac. M-am așezat jos încă plângând și cu mâinile la gura. Mama era pe jos.. într-o baltă de sânge.

Acel om s-a aplecat spre ea și cu 2 degete i-a atins sângele gustând-ul.

-Dulce.. la fel ca al lui Frenchlin. Păcat că s-a dus.

Când i-am auzit și numele tatălui meu îmi venea să merg acolo dar totuși.. fiind mică nu aveam ce sa fac..

-Scăpați de cadavre.

*În prezent ora 02:32*

Mă trezesc din somn suspinând printre lacrimi și fiind transpirată total.

-Selena?

Mă îndrept la 180° către sursa vocii. Acolo era el. Singurul care mi-a mai rămas.. bunicul meu.

-Selena? Ești bine draga mea?

- D-Da bunicule.. sunt bine.. doar că..

- Același coșmar nu?

Mi-am coborât capul dându-mi din nou seama că visele sau coșmarurile mele sunt de fapt amintiri.. fragmente din ele..

-Da..

Părinții mei au murit când aveam vârsta de 6 ani. Nu îmi mai amintesc absolut nimic. Amintirile parcă.. de la șocul avut atunci mi s-au blocat, iar acum, îmi apar sub forma de vise sau coșmaruri.

Locuiesc de 11 ani cu bunicul. Nu mi-a povestit mare lucru din ceea ce s-a întâmplat. A zis ca "asta e tot pentru acum". Simt că îmi ascunde ceva și dacă el nu îmi va spune voi afla eu cumva.

*Acum 6ani*

-Bunicule?

-Da scumpo.

-Părinții mei unde sunt? Cum de stau cu tine? Și de ce nu îmi amintesc nimic?

-Crezi că ești pregătită să afli?

-Da.

-În regula.. Acum 5 ani tatăl tău a plecat cu.. munca. Dar nu s-a mai întors. Într-o zi mama ta primește un apel de la un număr necunoscut spunând-ui că.. French, tatăl tău.. e mort.. și că ea urmează. De aici numai știu ce să îți spun. In ziua incidentului ai fost doar tu și mama ta, eu nu eram.

-Atunci.. cum de sunt la tine? Cum m-ai găsit?

-În aceași zi am încercat să o sun pe mama ta sa vad daca totul este in regula. Nu a răspuns. M-am îmbrăcat și am pornit către voi. Acolo, in fața ușii, am fost întâmpinat de picături de sânge. Am intrat înăuntru și nimic. Totul era la locul lui. Doar că.. in fața ușii pe jos era o baltă de sânge pe care se vedea că a fost cineva pe jos târât. După mi-am îndreptat privirea către debara. Se auzeau niste suspine înfundate și acolo te-am găsit pe tine. Întinsă pe jos și dormind dar totuși suspinând și cu lacrimile uscate pe obraji. Ai adormit din cauza plânsului. Eu te-am luat la mine și am avut eu grijă de tine in tot acest timp.

-Mai spune-mi te rog. Vreau să știu tot.

Spun eu cele din urmă printre suspine.

-Asta e o poveste pentru alta data.
Cu asta mi-a șters lacrimile și m-am pus cu capul în poala lui adormind.

*În prezent*

Nici până în ziua de azi nu mi-a spus tot..

Dar voi afla!

Heeei. Am inceput să scriu o noua carte. Sper din suflet sa vă placă .

Lectură plăcută ❤️