În Adâncul Pădurii

Capitolul 3

E seară. Stau la pervazul geamului și privesc către strada cuprinsa în întuneric, singura sursa de lumina fiind felinarul, stand neîncetat sa lumineze. Săptămâna asta nu merg la ore. Oricum. 2 zile liber plus weekend-ul, e ok așa. Știu toată materia. Nu știu de ce mă mai obosesc sa merg. Bacul? L-am dat mai devreme. 9.98 nota bună nu? Mai sunt 2 luni din școală și cred că ar fii ok sa merg în continuare. In câteva săptămâni este ziua mea. De sărbătorit nu o mai sărbătoresc. Nu mai am.. deloc prieteni. Aveam pe cineva. O fata. Care și-a bătut joc de mine numai pentru că eram deșteaptă și voia să îi fac temele sau sa copieze la teste de la mine. Spre urmare numai am încredere în nimeni.

Îmi iau jacheta neagra pe mine și merg afara. Mă plimb pe străzile orașului trecând pe lângă cluburile de-abia deschise. Am fost mereu o fata bună știți? Dar prea credulă și proasta. Trebuie să mă schimb.

Trecând pe lângă o cramă am văzut o mașină roșie. Mai bine zis un Lamborghini roșu. Avea cheile in contact. Așa că.. am urcat în el. Nu am permis dar aia e. Numai am nimic de pierdut. Totul s-a dus dracu.

Apăs pe accelerație și merg cu viteza minimă pe străzi. Știu să merg cu o mașină. Bunicul m-a învățat de la 15 ani. Dar nu am avut ocazia sa dau de permis.

Trecând pe lângă un bloc cu 5 etaje construit din cărămizi și plin de graffiti, observ o fata de maxim 18 ani și 1.65 îmbrăcată intr-o jachetă neagră și blugi negrii rupți împreună cu un tricou alb, cu parul roșcat și ochii, după cum pare, căprui spre verși, eu eram tot de aceași înălțime numai că aveam parul blond închis iar ochii căprui. Ea era fugărită de 2 bărbați. Opresc langa ea și îi deschide portiera.

-Urcă.

Îi spun uitându-mă către ea și analizând-o. Ea se mai uita o dată către indivizii care veneau cu viteză și urcă.

-Mulțumesc mult.

-Nu ai pentru ce.

S-a lăsat o liniște de vreo câteva minute după care am decis sa sparg gheata.

-Eu sunt Selena.

Ea se întoarce zâmbind către mine și îmi întinde mâna.

-Karla. Incantata.

-La fel. Cine erau tipii ăia?

-Păi. Mi-am luat înapoi ceva ce îmi aparținea și nu le-au convenit așa că voiau să mă omoare.

-Am înțeles..

-Dar tu? Ce e cu tine la ora asta pe afară?

-Opresc mașina și mă uit către ea cu lacrimi in ochii.

-Spune-mi.

Îmi zâmbește și îmi ia mana într-a ei așa că decid sa ii spun.

I-am spus absolut tot. Despre părinții mei, bunicul, tot. Cât noi ne-am plimbat prin oraș cu mașina am discutat despre noi. Se pare că și nici ea numai are părinți și locuiește împreună cu 3 băieți care îi sunt ca niste frați. Se cunosc de 12 ani iar fiecare având 18 ani la fel și ea care a făcut ieri. A zis că cealaltă parte o voi afla alta data.

-Stai!

-Ce e?

-Unde trebuie sa te duc de fapt?

Am inceput amândouă să râdem văzând că am mers in tot acest timp pe străzi și nu știam destinația.

-Drept în fața. Și pe aleea luceafărului pe stânga.

-Bine.

Am mers întocmai unde mi-a zis. Era o casă mare și frumoasă. Nu erau întocmai bogați erau.. um.. ca un fel de mafioți din câte mi-a spus ea.

Cu Karla mă înțeleg super bine. Pot spune că e prima mea prietena care cred că nu mă va înșela.

Ne dăm jos din mașină și pornim către intrare. Ea intră prima făcându-mi mie prezentarea.

-Băieți, ea e Selena. M-am ajutat sa scap de dobitocii ăia. Selena, el e Andreas.

Îmi atrage atenția către un băiat cu parul blond mai închis și cu ochii albaștrii arătând super bine și fiind super dezvoltat. Venind la pachet cu un abdomen bine lucrat care se vedea prin tricoul mulat de pe el. El scoate din gura un mic "Bună" și își fixează atenția pe doza de bere din mâna lui.

-El e Cristiano.

Cristiano era un tip slăbuț era musculos după cum pare, parul șaten și ochii căprui. Îmi zâmbește cuceritor și îmi spune un "ceau piși" dea. Cred că ne vom înțelege=)))

-Iar el e Sabin.

Sabin era tot la fel. Bine făcut, el e singurul care e slab și fără mușchi așa mari după cum se observă, parul saten mai închis și ochii căprui. Îmi zâmbește făcând un semn cu mâna. Toți îmi par super ok. Iar turnul de rezistență pare a fii Andreas. Care.. mă ignoră. Nu știu dacă ne vom înțelege.

-Și ea și-a pierdut părinții și bunicul. A fost înmormântarea bunicului ei azi. Deciiii. Vreau sa vă întreb cevaaa

-Ia uimește-ne. Îi spune Cristiano chicotind.

-Vreau sa locuiască cu noi. Sunteți de acord??

-Karla.

Andreas in cele din urmă se ridică și se pune față în față cu Karla.

-Nici măcar nu o cunoaștem. Pare a fii o fată bună. De ce sa o băgăm în asta? E periculos

-Uu. Ce faci Romeo?
Îi spune Sabin lui Andreas. Eu doar.. tăceam..

-Haha. Bună glumă.

-Hai te rog Andreas. Nu are nici ea pe nimeni.

-Oke. Tu răspunzi de ea.

-Yesss. Ceilalți? Sunteți de acord?

-Eu da *Sabin*

-Și eu *Cristiano*

-Dar întrebarea e... Tu vrei? *Karla*

-Eu nu am nimic împotriva.

-Supeerrr. Stai langa camera meaa.

-Apropo. Um.. ( spun eu amintindu-mi de ceea ce mi-a  spus bunicul) cunoașteți pe cineva cu numele de Josef Rooshentel?

În încăpere s-a lăsat o liniște profundă până ca Andreas sa sparga gheața.

-Ce ești?*Andreas*

Ce sunt? Cum adică ce sunt?

-Nu înțeleg.

-Josef Rooshentel e un vârcolac.*Andreas*

-E un ce?!

-De unde îl știi? *Andreas*

-Bunicule meu mi-a spus că el mă va găsii și că nu va trebui sa îl caut eu.

-Bunicul tău înseamna că a avut vreo relație cu el. Si daca a murit, insistând pe asta înseamnă că e important. Dar..doar vârcolacii au relații de genul ceea ce înseamnă că.. *Karla*

-E un vârcolac *Andres*