Telegrama Din Canal

spune-mi, iubite

Aș vrea să te pot iubi profund, sălbatic

Și aș vrea să pot fi real, clișeic

Dar harpele din suflet cântă alt cântec iubite

Prea lent, și oh, te vreau doar în minte...

Că realitatea ta e alta și aparținem unor lumi

Atât de diferite... 

Conversațiile noastre tu nu le știi, putem glumi

Putem râde, dar se simte

Monumentala distanță ce ne desparte

În fiecare îmbrățișare, în fiecare noapte.

Îl vreau lângă mine și la bine și la rău

Pe cel care ține de urât monologurilor târzii

Pe acel el din inima mea care poartă chipul tău

Mereu zâmbindu-mi de departe. Tu de ce nu vii?

Poate așa am întregi imaginea băiatului perfect

Ideal, superb, fără niciun defect...

Și poate așa aș avea curajul să-ți vorbesc calm, detașat.

Dar poate tu nu ești el așa cum m-aș fi așteptat...

Și spune-mi tu iubite, fantasmă neadormită 

A visătorilor și castelelor de ciocolată:

Dacă pariem pentru șansele noastre, o viață la puterea a treia: a ta, a lui și a mea

Merită să le riscăm pe o conversație tete a la tete într-o cafenea?