Telegrama Din Canal

Dragul meu,

Dragul meu,

Am încercat într-o zi să deznod ițele antice dintre inimă și minte,

m-am transformat într-o libelulă mută, și fără cuvinte

am zburat în inima ta. Peronul era larg, și-mi era frig

dar speram că ai să-mi deschizi dacă am să te strig...

Am încercat să-ți pronunț numele dar literele fugeau de mine

ca niște sobolani în fața furtunii. Cum să ajung la tine?

Aripile mele firave nu-ți puteau atinge gândurile,

privirile calde și zâmbetele nu puteau topi sloiurile

fortăreței din jurul inimii tale, atât de majestuos apărată.

Am așteptat o perioadă, crezând că vei veni odată,

poate la lăsarea serii, când vâltorile vieții se vor stinge

și va plânge frigul de frigul ce se-ncinge.

Am așteptat atât de mult încât în zidul impenetrabil a apărut o fisură

prin care m-am strecurat înăuntru. Era o liniște cruntă, o depresie dură

din care nu mai puteam să ies. O avalanșă de viață stricată

m-a lovit direct în suflet și nu am mai putut să zbor niciodată.

Așa că am murit din nou acolo, pe peronul inimii tale reci

sinucigându-mă cu gândul la câmpuri de crini și lilieci

sori de mai și speranțe tremurătoare. Am încercat

să te fac fericit sau nebun de trist dar nu m-ai lăsat...

dar totuși, deși am murit pentru tine de atâtea ori, poate am să revin într-o zi.

Am să am curajul pe care tu nu l-ai avut și am să lupt pentru tine până ai să cazi

în brațele mele înșelătoare, până când ai să simți mări și stele și fluturi

și flori de liliac și sori de mai, toate deodată amestecate. Ai să te bucuri,

ai să plângi de fericire până la ultima adiere a răsuflării, până când vor râde crinii

și popi cu voci de bas ți-or cânta pentru ultima dată.

Pe curând, dragul meu nefericit!

Cu drag,

mătușa ta, iubirea