Poveşti înlănţuite

@AnaB957 (I)

          „ Un alt șut în fund. Cu siguranță că așa va fi, presimt!"

          — Cadeți, alinieeereea! se auzi vocea tunătoare a comandantului de divizie.

          Cei zece cadeți, îmbrăcați în uniforme de culoarea vișinei putrede, revere albe și câte două rânduri de nasturi arămii la tunică, înțepeniră în poziție de drepți într-o linie perfectă. Erau deopotrivă de frumoși, cu trupuri atletice pe care mușchii se conturau în armonie, cu tenul de o albeață până la translucid iar ochii scăpărau de inteligență, agerime și curaj. Ai fi putut crede că e vreun concurs de frumusețe și totuși, cadeții, erau cei mai buni elevi al Academiei de Pilotaj Interstelar. Abia mai respirau de emotie.

         — Cine își aude numele, face un pas în față! continuă locotenentul. Vumar Diam!

         — Prezent! se auzi o voce tânără și, temător, cadetul făcu un pas înaintea celorlalți.

          — Cei care au rămas pe loc sunt absolvenți, vor merge la sediu să își ridice brevetele! Liber!

           „Nu pot să cred, nu pot să cred...." erau singurele cuvinte ce ocupau mintea tânărului cadet în timp ce alerga cu disperare către sediul central. Picioarele se mișcau din ce în ce mai repede în ritmul respirației sacadate. Cu ochii plini de lacrimi nici nu văzu că intrase în parcul ornamental din jurul clădirii iar ramurile arbuștilor îi zgâriau obrajii, mâinile. O creangă rebelă lovi în chipiul ce acoperea capul, dar cadetul continuă să alerge cu părul liber, negru, plutind ca o mantie în jurul umerilor.

         Se opri brusc lovindu-se de un alt corp. Instinctiv își strânse pumnii și dădu să lovească, dar brațele îi fură cuprinse cu putere pe la spate. Cunoștea bine acele brațe precum și puterea cu care puteau strânge.

          — Iubire... îmi pare rău! șopti cu dragoste bărbatul.

          — Urkan Dur! se răsti cadetul furios. Nu sunt iubirea ta, nu sunt a nimanui! Să fie clar! Iar lucrurile nu vor rămâne așa... Dă-te la o parte, poate ești mai puternic decât mine deocamdată , dar agilitatea trupului meu te-a pus de multe ori în dificultate.

         — Frumusețea ta e fără margini, Vumar Diam, îmi tulburi somnul, îmi copleșești visele... Lasă-mă să-ți aparțin pe viață, fă alegerea potrivită! Știu că și tu mă iubești!

          Tânărul cadet își lăsă trupul moale în brațele bărbatului, istovit de efort, șoc și suferință. Un suspin adânc sparse liniștea ce îi învăluia.

         — Nu am absolvit, înțelegi? Știi bine că ăsta-i țelul meu, să ajung pilot în Flota Interstelară, da? Te iubesc, e adevărat, dar am un vis! Lasă-mă, te rog, să plec. Vreau să intru în audiență la Amiral.

          Cu forțe noi, Diam ajunse în fața ușilor Marelui Birou. Secretarul se ridica de pe scaunul lui, deschise ușa și anunță:

        — Amiral Vumar Amen, cadet Vumar Diam cere o audiență! dar nu apucă să termine căci tânărul intrase deja trântind ușa în urma lui.

          — Bunicule... se înclină respectuos Diam, salutând cu mâna dreaptă în locul inimii apoi atingându-și fruntea.

         — Știu despre ce e vorba! îi curmă Amiralul avântul. Dar abia săptămâna viitoare împlinești 21 de ani și vei avea dreptul să-ți alegi sexul. Doar atunci, și doar alegând sexul masculin, vei putea absolvi și intra in posesia brevetului. Cunoști foarte bine regulile. Adevărat, ești unul dintre cei mai buni cadeți, dar legea e pentru toata lumea. Sper din toata inima că vei continua tradiția dinastiei Vumar, vei alege să fii bărbat și soldat al bravei noastre Armate - apoi cu un gest îl concedie : Ești liber!