Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 6: Trebuie să vorbim

— Aș vrea să pot să-i spun tatei ceea ce s-a întâmplat, dar, cum de-abia mie îmi vine a crede că lordul West m-a drogat cu scopul de a profita de mine, mă îndoiesc că ar lua atitudine în ceea ce îl privește. Probabil ar spune că altcineva mi-a strecut în pahar alcool și lordul West încerca doar să mă salveze dintr-o conspirație diabolică.

Se întinse spre un alt cornuleț pe care îl unse cu gem. Măcar atât putea face, să se îngroape în mâncare, să mănânce până nu mai putea. Poate că așa se făcea grasă și urâtă, iar lordul West alegea să o vitregească de prezența lui.

Ajunsese acasă, seara trecută, cu greu. Știa și ea că drogul o înnebunise, o făcuse o adevărată femeie ușoară, dar putea recunoaște că, odată aflată în brațele lui Dacre, nu îi mai venise să se despartă de el. Și nu, nu fusese drogul de vină. În dimineața aceea, Mary Bowman fusese surprinsă să o vadă că dormise cu rochia de aseară și o mustrase pentru că nu se aranajase de somn sau că nu o trezise pe ea ca să o ajute, deoarece acum rochia era mototolită, strânsă în jurul poalelor. Motivul pentru care rochia arăta așa putea să nu fie totuși modul în care dormise, pentru că se trezise în poziția în care se trântise în pat, ci modul în care poalele fuseseră maltratate atunci când se suise peste Dacre, implorând ceva ce, pentru ea, nu avea încă un nume. Cora ținuse totul pentru ea, nu îi spusese lui Mary despre asta. Se spălase atentă, descoperindu-și altfel corpul, transformat în urma atingerilor marchizului. În dimineața aceea, parcă era mai feminină.

Se străduise din răsputeri să nu roșească atunci când, luând alături de mama ei micul dejun în grădină, întrucât tata era plecat cu niște treburi presante, servitorul anunțase prezența lordului Huntly.

— Dacre, îmi pare mie sau de când ai văzut-o pe fata mea ne vizitezi cam des?, insinuase mama.

Dacre se aplecase asupra mâinii ei și o privise pe sub ochi pe Cora. Nu ar fi putut să se abțină, acolo, în trăsură? Nu. Evident că nu. Mușcase din frunctul interzis și voia acum mai mult, ca o nesătulă ce era.

La scurt timp, mama se retrăsese cu pretextul unei corespondențe urgente care trebuia abordată până la prânz, iar ea se găsise față în față cu Huntly, din nou singuri. Singurâtatea aceasta în doi era periculoasă atât pentru onoarea ei, cât și pentru prietenia marchizului cu tatăl său. Oh, Doamne!

Era impecabil, cu albul monoton pe el, care îi evidenția toți mușchii. Părul îi crescuse ușor și stătea în bucle. Barba, la fel, se întrezărea pe chipul său, creând umbre estetice. Avusese cumva o seară de nesomn? Își dădea seama de asta după cearcănele care plusau aspectul masculin. Deși o satisfăcuse pe ea, Cora îl simțise încă excitat. Totuși, acesta nu profitase în acel sens de starea ei și se gândea că fie rămăsese nesatisfăcut - și nu putuse dormi toată noaptea -, fie petrecuse prea multe clipe în compania unei femei la fel de frivolă ca ea și, în acest caz, nu dormise toată noaptea. Voia să elimine varianta a doua, deși era posibilă. Dacre era un bărbat în floarea vârstei și avea nevoie de o femeie.

O privea neîncrezător. Ea ar fi preferat să nu o privească deloc. Dar intuia că niciunul nu avea să primească ceea ce își dorea.

— Adică, își încrucișă mâinile pe masă, de parcă purta o negociere cu un deținut, tu vrei să îmi spui că vei ascunde ceea ce s-a întâmplat de Albert, de tatăl tău?

— Da. Se aplecă peste ceașcă și sorbi ceaiul, încercând să ignore informația superfluă.

Dacre se lăsă pe scaun. Clipi uimit. Când se întâmplase asta cu Cora? De când ascundea aspecte atât de importante de părinții ei?