CAPITOLUL 12: Prea târziu

2.5K 282 80
                                    

— Îți vine să crezi? Ziua în amiaza mare? În Hyde Park?! Trebuie luate măsuri, domnule! Trebuie făcut ceva! Dacă o nimerea în piept și... și...

Grație talentului alor săi de a răspândi un zvon, Cora era, la petrecerea baronului Harris, atracția principală. Deși Albert mușcase greu momeala și, la fel de greu, își revenise din șocul de a vedea brațul fiicei sale bandajat, reacționase foarte urât în fața acestui pericol. Urlase din toți rărunchii, se plimbase nervos și tunase în stânga și în dreapta. Dacre, cel responsabil de rana fetei de pe braț, care, cu timpul, se va fi transformat într-o cicatrice albicioasă, rămăsese cuminte într-un colț, înghițind treptat în sec înaintea acestor dovezi de iubire paternă. Probabil că l-ar fi strâns de gât dacă ar fi aflat că el o împușcase pe Cora. Bine că nu avea să afle asta niciodată!

În cele din urmă, balurile la care Cora trebuia să se ducă fuseseră amânate, iar Mary Bowman salutată drept cea mai curajoasă însoțitoare. La urma urmei, ea avusese – confom minciunei pe care o îndrugase Dacre – ideea ca lordul Huntly să le ajute și să cheme chiar el medicul care îi asigurase, ținuse să insiste aici, că totul avea să se vindece foarte frumos. Dar, după ce Cora ajunse în propria casă și când Mary Bowman rămăsese alături de stăpâna ei, însoțitoarea reușise să se plângă atât de mult – amintind din oră în oră că, după ce avea să o vadă căsătorită, se va pensiona -, încât Cora îi spuse de două ori într-o săptămână că o concedia și o elibera de povara de a-i fi alături. În niciunul dintre momente nu intenționa să o facă. Trebuia să îi fie recunoscătoarea doamnei Bowman pentru modul în care îi acoperea mereu greșelile, mai ales că tot doamna Bowman se ocupase ca bluza tatălui ei să dispară, pantalonii să ajungă în gerderobiu, călcați, de parcă aceștia nu ar fi fost niciun moment șterpeliți.

Timp de o săptămână, Cora se izolase. Fără a se putea concentra pe prea multe subiecte, femeia rămăsese în casă, privind pe fereastră sau citind. Se trezea privind melancolică diverse părți ale dormitorului ei și întrebându-se ce trebuia să facă Dacre acum, mai ales că medicul care o consultase îl informase cu privire la starea ei și știa prea bine al cui era copilul. Ce simțea Dacre acum?

Cu siguranță un dezinterez șocant, deoarece, într-una din zile, auzise râsul lordului Huntly, însoțit de glasul lui Margery. Treceau probabil în piața cea mare. Fu suficient să privească la cei doi și la întreg arsenalul care o însoțea pe Margery pentru a se asigura că nu ajungea, ei bine, în starea Corei. În clipa aceasta, pentru ea era destul de evident faptul că era însărcinată, deși nu experimentase niciun simptom în cele trei săptămâni de sarcină. Ca și cum știa că se afla în fața geamului, Dacre privi spre ea. Iar când privirile li se întâlniră, mii de fiori îi străbătură pe amândoi. Marchizul își întorsese la fel de repede capul, în timp ce lady Margery își pierdea zâmbetul, observând-o pe Cora la fereastră și pe Dacre devenit atât de serios. Fiica baronului alegea să nu creadă cele mai răutăcioase zvonuri cum că între aceștia exista mai mult decât o relație de prietenie, impusă de legătura marchizului cu tatăl fetei, dar, observând nu numai o dată modul de a acționa al bărbatului, Margery nu putea să se întrebe cât de mult adevăr trebuia să existe în acele bârfe.

Azi era nefericită să observe că tatăl ei o invitase și pe Cora la balul care ar fi trebuit să fie al ei. Stătea într-un colț, lângă Brom Wayne și lordul West, strângând nervoasă o batistă atunci când observa privirile pe care cei doi și le aruncau. Trebuia să fii orb să nu observi asta. Iar Margery nu era oarbă. Tatăl ei, care era puțin mai încolo și care risca să bea prea mult, își drese glasul și spuse către lordul Ravenshire:

— Mă bucur că nu s-a întâmplat nimic rău, domnule, cu Cora. Este ca o soră pentru Margery și pentru mine, ca o fiică.

Sigur că da!, Margery pufni. Gestul nu trecu neobservat de lordul Brom care zâmbi și plescăi, luând o gură din limonada servită anterior.

Departe de a fi predestinațiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum