Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 28: La ținta cu buclul

Strânse cât de mult putu cearceaful pentru a-și diminua strigătul care se topi, în cele din urmă, într-un geamăt prelung. Dacre era cu adevărat un soț bun, așa cum își imagina Margery, deși el nu își putea închipui ca fiind vreodată soțul altcuiva în afară de Cora. Prin urmare, se trezise înaintea ei pentru a se asigura că marchiza își începea ziua numai bine. În fond, nu reușise să îi ofere cea mai plăcută aniversare, ca urmare a evenimentelor de care avea să se ocupe după ce va fi scăpat de oaspeți. Nu voia să o lase pe Cora singură, în casă, mai mult decât era nevoie. Din moment în moment se temea de o nenorocire și voia să fie aici ca să o poată preveni. Aproape că uită de propria plăcere atunci când femeia explodă într-un nou orgasm. Nu era niciodată prea târziu pentru a-i privi chipul. Cu două săptămâni în urmă, insistase să se tundă; prin urmare, avea părul până la umeri, în locul celui până la fund. Fusese extrem de nervos pe ea pentru această hotărâre, dar căzuseră de acord că așa era cel mai bine, pentru că și așa se confrunta cu o cădere exagerată a părului, dacă Dacre avea vreun cuvânt de spus. Întins peste așternuturi, părul ei era un soare luminos în jurul feței rumene. Tabloul păcătos excela datorită buzelor roșiatice, cu limba lingând leneșă gura uscată. Dacre oftă și, desprinzându-și buzele de trunchiul ei, o penetră grijuliu. Cora se agăță de brațele sale și se dedă acestui ultim balans al iubirii. Marchizul îi sărută fruntea, plecându-și propriul cap peste al său. Atunci când se opriră, Dacre o chemă pe brațul său, căzând extenuat într-o parte. Era dimineață, foarte devreme, iar amândoi aveau nevoie de somn.

Totuși, Cora nu mai putea dormi. Fusese trezită de mângâierea lui Dacre și acum gândurile, care veneau din toate părțile, amenințau să o țină prezentă în lumea asta. Îl lăsă pe Dacre să adoarmă și se ridică, atunci când fu convinsă că soțul ei căzuse într-un somn adânc. Se întinse spre carafa cu apă, bău puțin și își îndreptă spatele. I se părea că acesta o chinuia cel mai tare pe măsură ce sarcina evolua. Își privi silueta în oglinda mare, pe care Dacre o amplasase strategic în dreptul patului lor. Nu ar fi putut explica de ce fără a se rușina, de aceea nimeni din casă nu întrebă. Numai surprinderea imaginii în care limba lui Dacre imita actul sexual între coapsele ei o făcea pe Cora să își piardă capul. Se aprindea ușor și atingea climaxul la fel de repede. Era o văpaie zilele acestea, chiar dacă, în anumite poziții, sexul i se părea imposibil. Circumferința abdomenului o făcea să își amintească nostalgică de talia suplă de la începutul sezonului. I se părea greu de acceptat faptul că va reveni la formele ei după ce va naște bebelușul.

— Pleacă de acolo!, Dacre aruncă o pernă în ea, făcând-o atentă. Pot să te aud gândind. Și nu sunt de acord cu tine.

Cora roșii, insistând:

— Dar chiar m-am îngrășat!

— Cari un om în tine, Cora, îi reaminti. Ai greutatea amândurora. Își drese glasul și se întinse, încrucișându-și brațele la piept. De fapt, sper ca fundul ăsta pe care îl văd acum să se mențină după naștere. Zâmbi. N-aș trece niciodată peste pierderea lui.

Marchiza ridică perna și o aruncă înapoi spre el, râzând. Dacre în intimitate era un om diferit față de cel din public, o transformare pe care nu o crezuse posibilă până atunci. Dacre se întoarse pe burtă și încercă de data aceasta să doarmă, cu un zâmbet întipărit pe chip.

Iar ea alese să își înceapă ziua. Nu avea rost să se zvârcolească și să nu îl lase nici pe el să doarmă. După ce se pregăti, alegând să poarte o rochie care se lărgea considerabil dub sâni, crem, coborî în sala cea mare. Azi trebuia să se ocupe cum se cuvenea de oaspeții ei, măcar de dragul contelui de Mirchal care era pentru ea ca parte a familiei. Și, în timp ce își spunea asta, ajungând în salon, realiză că lordul Mirchal se afla deja acolo. O servitoare adusese ceai, iar acesta îi mulțumea. Zâmbi în direcția lui, fericită să îl vadă.