Departe de a fi predestinați

CAPITOLUL 14: Anglia recunoaște bigamia?

Două luni mai târziu

Corsetul strâns, chiar foarte strâns, care îți făcea șoldurile să pară inuman de mici în comparație cu pieptul care trebuia să iasă în evidență, era considerat cel mai potrivit în perioada aceasta. Corsetul era dovada unei educații strașnice. Lipsa acestuia era asociat femeilor de o moralitate îndoielnică sau gravidelor, cu o sarcină înaintată, care știau însă că nu puteau să mai iasă în societate odată ce renunțau la corset. De aceea, în dimineața în care servitoarele veniră să o pregătească, șnururile fură atât de strânse, încât simți că nu mai putea respira deloc. Peste acesta, rochia cu corsaj din dantelă avea un aspect frumos. Modelul se ridica până aproape de claviculă, lăsând sânii să capete un aspect plăcut, materialul transparent îmbrăcându-i pieptul până la gât, acolo unde se termina cu aceeași bandă din dantelă. Mânecile largi aveau un model în carouri, iar fusta câte un fald de dantelă la fiecare câțiva centimetri. Era cea mai frumoasă ținută de mireasă pe care West insistase să o poarte, perfect la modă.

Pentru a completa costumul, părul îi fu aranjat într-un coc mic, buclele aurii fiind preferate pentru a ieși din acesta, în jurul capului, subliniind frumusețea aproape bucolică a Corei.

Toată această agitație și, mai mult, aceste haine grele – rochia fusese achiziționată din Manchester, bijuteriile comandate în Spania – nu îi făceau bine Corei. Însărcinată acum în douăsprezece săptămâni, presiunea corsetului i se părea insuportabilă, deși nu ar fi trebuit să o deranjeze prea tare, cum nu dăduse semne că i-ar apărea burta specifică gravidelor. Nopțile nedormite completau starea proastă cu care se trezise mireasa în acea dimineață, alături de micul dejun aproape inexistent.

Era ziua nunții ei, una care se lăsase greu așteptată. Prima zi a lui iunie nu fusese neglijată, dar timpul se scursese atât de greu, atât de încărcat de tensiune pentru Cora, încât crezuse că străbătuse deja o eternitate. Cu toate acestea, mireasa era mai tristă ca oricând, deloc tânjitoare să rostească marele jurământ. Totuși, era așezată acum în salonaș, în așteptarea de a fi transportată la biserică pentru a rosti infamele vorbe și de a deveni, pentru totdeauna sau până la moartea lui West, soția unui bărbat pentru care nu simțea decât repulsie. Privi pe geamul conacului de la Hillhore. Fiind iunie, ambele părți acceptaseră ca ceremonia să se desfășoare în peisajul ingenuu al reședinței miresei. Se presupunea că era un moment emoționant, în care fata își lua rămas-bun de la părinți și de la casa în care locuise o viață pentru a se muta cu soțul și pentru a începe o viață nouă. Pentru Cora, ăsta era sfârșitul vieții.

Fie sarcina o făcuse mai sensibilă, fie abandonul lui Dacre era de vină, căci o multitudine de gânduri negre o năpădiseră în ultimele săptămâni. Înghiți în sec, obosită. După ceremonia de logodnă, după noaptea pe care o petrecuseră împreună, Dacre părăsise Hillhore și nu se întorsese în Londra. Marchizul de Huntly plecase în mijlocul sezonului, lăsând o sumedenie de inimi frânte în urma lui. Cea mai frântă dintre ele era a Corei, care nici nu putuse să-și arate părerea de rău. Imediat ce își dăduse seama că nu avea să se mai întoarcă, fata izbucnise în lacrimi. Trebuise să continue mascarada totuși, să se prefacă dornică de a participa la baluri, de a-i zâmbi lordului West, de a face conversație.

Părinții ei deveniseră, în timpul acesta, insuportabili. Se certau din nimic. Tatăl era din ce în ce mai tăcut, abătut, retras, pe când mama o mângâia adesea pe braț și îi promitea că totul va fi bine. Dintre toți, ea păruse că știa ce se întâmplase cu dispoziția fiicei sale după plecarea marchizului, pentru că, într-o zi, cât timp așteptau în salon, Holly o prinsese de mână și o asigurase:

— Se va întoarce!

Se înșela de asta. Poate că fusese prea mult pentru el sau poate că se plictisise de ea. Oricare ar fi fost motivul, Cora rămăsese singură. Părea că toți vechii ei prieteni o părăsiseră în perioada aceasta infinită până la nuntă. Nici măcar contele de Mirchal nu mai fusese prin preajmă, lipsind asemeni marchizului zile întregi. Despre aceasta, gurile rele ziceau Mirchal nu avea nici anul acesta să se însoare, căci nu te puteai afla în două locuri deodată, fie la Bath, fie în Scoția și să mai și alergi prin Londra, dar niciodată cu dorința de a sărbători în rândul celor de-un rang cu el. Kit Bayle se îndepărtase ca niciodată de Societate, mai ales după ce auzise șocanta veste a logodnei Corei. Și astăzi el se afla pe lista invitaților, dar nu confirmase prezența, ceea ce îi spuneai fetei că era blestemată să nu întâlnească nicio față prietenoasă, care să îi dea curaj, atunci când va fi rostit afirmația cutremurătoare. În circumstanțele date, deși nu se simțea deloc rău din cauza sarcinii, avea impresia că se va prăbuși din clipă în clipă, deoarece, din punct de vedere moral, zăcea de mult în adâncul sufletului său.