Fii tu ochii mei

Capitolul 1

La naiba...

E deja dimineață...

Mă trezesc cu o durere de cap îngrozitoare și fără erecție. Deja ăsta este un semn rău... Katie este lângă mine dar doarme buștean. Mă ridic ușor ca să merg la baie unde, cred, că mai sunt câteva analgezice care ar putea să îmi aline durerea sâcâitoare. Aș vrea să adorm la loc dar știu că asta este imposibil pentru mine. Adorm foarte greu, mai ales dacă sunt obosit. Iar în ultimul timp mă obosește aproape tot: mă obosește faptul de mă trezi, de a mă ridica din pat, mă obosește chiar și Katie, mă obosesc toanele ei...

Nu e trecut de 7.30, mult prea devreme. Cred că cea mai bună idee este să îmi fac o cafea tare și apoi să ies să alerg împreună cu Snow și Jabbo, cățeii pe care i-am salvat de la un adăpost, doi american bully loiali și prietenoși, în ciuda aparențelor fioroase. Deși Katie nu a fost de acord cu adopția lor eu am găsit compania lor cel mai liniștitor remediu.

Ieșim pe plajă și începem alergarea. Cred că lor le place mai mult decât îmi place mie pentru că sunt nerăbdători și mi-o iau înainte. Din când în când câte unul mai dispare pe după câte un tufiș sau alergând vreun pescăruș. Sunt tineri și au chef de joacă mai tot timpul, mai ales Jabbo, care este foarte imprevizibil.

Plaja este goală la ora asta, sunt numai câțiva alergători ca și mine și ici colo câte o persoană care admiră marea. Am de făcut două ture de obicei, una dus, alta la întoarcere, cam asta este rutina mea zilnică. Apoi merg la sală pentru exerciții. Nu vreau să devin culturist sau ceva, îmi place să mă mențin în formă, să arăt bine, atât. Și cred că arăt, pentru că am reușit să întorc câteva priviri chiar în dimineața asta.

E o dimineață răcoroasă, simt aerul rece cum îmi intră prin nări și mă trezește iar asta îmi place la nebunie.

Trec pe lângă mare, urc o colină mică și apoi mă reîntorc pe coastă. Mă opresc câteva clipe, Jabbo a dispărut și nu mai e cu noi.

-Jabbo? Hai băiete!îl strig eu.

Dar nu aud niciun răspuns. De obicei apare după un timp dar de data asta mă îngrijorează.

-Jabbo!

Mă uit la Snow, ea este mereu lângă mine. Ea este umbra mea. Jabbo în schimb e rebel, îi place să exploreze. Dar chiar și așa nu îmi place să fie singur așa că mă întorc după el, cu toate că îmi scurtează ședința de alergat.

Mă reîntorc spre plajă și îl zăresc. Se joacă cu o femeie pe lângă care am trecut mai devreme și face ture în jurul ei fericit. Nu cred că l-am văzut așa până acum.

Mă apropii și vreau să îl strig pentru că nu prea îmi place când acceptă străini dar sunt izbit de o imagine feerică, de o imagine care îmi va schimba viața cu totul.

Fata cred că are în jur de 25 de ani, un păr negru ondulat, lung, până la mijloc, un zâmbet răvășitor iar când o pală de vânt vine dinspre ea mă lovește un parfum care mă răscolește până în adâncul sufletului. Este atât de frumoasă, de parcă nici nu este reală. Fiecare gest pe care îl face este atât de elegant și de fin încât am impresia că este din altă lume. Dar o privesc mai atent și îi văd ochii: două perle negre superbe, dar reci... Își mișcă mâinile pe lângă Jabbo și îl mângâie doar când el este aproape de ea.

Și atunci îmi dau seama...

-Jabbo, zic eu ușor...

Privește spre mine dar privirea ei mă ocolește, trece rece pe lângă mine...

-Bună dimineața ... scuze, l-am oprit lângă mine... E foarte prietenos din câte simt și nu m-am putut abține...

O priveam înmărmurit, recunosc. Eram captivat de ea, cuvintele nu voiau să iasă din gura mea nici cum. Eram cucerit. La fel și Jabbo care se așezase în șezut lângă ea și dădea din codiță.