O înțelegere periculoasă

Capitolul 27

                Ultima șansă la viață

Răspund la apel cu un nod în gât speriată de ce voi putea auzi. Sper să fie de bine.

  - Alo!

  - Alo! Domnișoară Alisia trebuie să veniți la spital urgent sora dumneavoastră nu se simte bine.

Închid telefonul fără să mai spun nimic și fug într-un suflet la spital încercând să nu fac niciun accident. Medici încercau să o resusciteze pe Amy care în urmă cu puțin timp mi sa spus că începuse să vomite și după a intrat în stop cardiac. Nu înțeleg...era bine! Amy...te rog nu mă părăsi și tu...
După o lungă așteptare medicul iese din salon.

  - Cum e Amy?

  - Am reușit să o stabilizăm pentru moment, dar...

  - Dar...? Ce e?

  - Celulele leucemice i-au invadat sistemul nervos central. În acest moment se află în comă.

  Amy! Amy...nu poate muri. Nu mă poate lăsa. Trebuie să se facă bine. Trebuie. Dacă și Amy mă părăsește eu nu mai am pentru ce trăi.

  - Ce ați spus?

  - Nu știm dacă este ceva temporar s-au permanent.

  - Dar nu înțeleg...era bine. Acum îmi spuneți că s-ar putea să nu se mai trezească?

  - Probabilitatea ca ea să trăiască este foarte mică. Doar un transplant de măduvă o poate salva.

  - Păi și ce mai așteptați. Operați-o imediat.

  - O să fiu sincer cu tine. Operația costă 300.00 milioane de dolari. Chiar și cu asigurare medicală tot v-ar costa 280.00 de mii.

  - Și nu puteți să o operați? Vă jur că o să aduc toți bani.

  - Aș vrea să te ajut...dar direcțiunea nu ar permite.

Doctorul pleacă lăsându-mă cu ochii în lacrimi. Cum o să fac rost de atâția banii? Cum? Mă întorc acasă, amețită și decid să îmi fac un dus după care să mă bag în pat. De ce toate astea mi se întâmplă mie? De ce eu? Îmi petrec toată noaptea uitându-mă pe fereastră. Dimineața următoare mă simt foarte obosită, dar nu o voi dezamăgi pe Amy. Trebuie să fac rost de bani. Încep să mă îmbrac când îmi sună telefonul.

  - Da, Kelly!

  - Ești bine?

  - Da. Mă pregăteam să ies trebuie să îmi caut ceva de muncă.

  - De ce? Așteaptă-mă vin la tine.

  - Nu sunt acolo. Sunt la Ryan. Nu...

Închide fără să mai apuc să zic ceva. Intru în duș și încep să mă spăl simțind cum plutea în aer aroma de cocos a gelului de duș. După ce termin îmi sterg corpul și mă îmbrac. Ies din baie mergând spre dulapul în care îmi țineam încălțămintea luând din el o pereche de adidași negri, iar apoi mi-am luat o geantă mică în care mi-am băgat portofelul și telefonul. Ies din dormitor și îl văd pe Ryan privind pe geam.