O înțelegere periculoasă

Capitolul 30

                      Un nou început

  A trecut un an. Doisprezece luni. Trei sute șaizeci și cinci de zile de când am fost alungată în ploaie ca pe o curvă de către cel pe care îl iubeam. De ce? Pentru că am vrut să îl protejez. M-a distrus. Și-a bătut joc de mine. Se pare că niciodată nu ajunsese să mă cunoască cu adevărat. Dacă m-ar fi cunoscut câtuși de puțin ar fi trebuit să își pună un semn de întrebare, nu? Dar nu a fost așa. Nu se îndoise nici măcar o secundă de spusele mele cea ce pe de o parte mă liniștea pentru că așa și trebuia să mă considere pentru a fi în siguranță, dar pe cealaltă parte stau și mă gândesc că poate nu am știut să îi arăt cât îl iubeam s-au poate el a crezut că nu l-am iubit niciodată. Dar nu mai contează. A trecut mult timp de atunci.

  Acum să vă pun la curent cu ce sa mai întâmplat până acum.
Kelly și Alex? Sunt cel mai dulce cuplu pe care l-am văzut. Sunt fericiți împreună, se înțeleg, se respectă și se iubesc.

  Ne-am mutat cu toți în Los Angeles, deoarece nu îmi mai găseam locul în New York. Erau prea multe amintiri dureroase. Amintiri pe care voiam să le uit cu orice preț. Așa că Alex venise cu minunata idee de-a ne muta. Lucia a fost cea mai încântată de această mutare deoarece mereu își dorise să locuiască în orașul îngerilor.
Probabil vă întrebați cum de Ryan ma lăsat să plec, nu? Păi mă săturasem să trăiesc mereu în frică așa că într-o seară când el era plecat mi-am făcut bagajele și am plecat fără să privesc înapoi. Nu mai stiu nimic de el de atunci. Nu m-ai ma căutat și nici măcar nu a încercat să mă amenințe. M-am mirat când am văzut că am scăpat așa ușor de el probabil și-a găsit altă obsesie. Eram fericită că am scăpat de tot chinul ăla.

  Max Hell? Nu m-ai știu nimic de el din aceea seară. Acea seară când ma tratat ca pe ultimul om și sinceră să fiu nu prea mă mai interesează, nu o să îl pot ierta niciodată pentru ce mi-a făcut. Alex este singurul care mai ține legătura cu el pentru că erau prietenii și nu aș fi putut eu să îi interzic să nu mai vorbească.

  Eu? Eu eram fericită și liniștită! Aveam prietenii minunății care mi-au fost alături necondiționat. Aveam amintiri frumoase și cel mai important aveam un cadou pe care Max mi la lăsat, dar de care nu va afla niciodată. Aveam o fetiță.

  Da! Micuța mea Selena de doar 3 luni era rodul acelei nopți ploioase. Acea noapte când Max sa jucat cu sentimentele și demnitatea mea. Imi era frică să nu o dau în bară, dar toată lumea mă încuraja că totul va fi bine.
Îmi doresc să fiu cea mai bună mamă pentru fetița mea. Îmi aduc aminte că aveam tot felul de pofte ciudate și mai mereu mă simțeam rău așa că Kelly se dusese la farmacie și a luat un test de sarcină pentru a scăpa de orice dubiu.

  Când Kelly și Lucia au aflat de sarcina mea nu își mai încăpeau în piele de fericire.

  Amy? Ea este tot în comă. I-au făcut operația necesară și viața ei nu mai era în pericol, dar ea tot nu se trezea. Doctorii din New York voiau să o deconecteze de la aparate, dar eu m-am opus și am mutat-o la cel mai bun spital din Los Angeles. Bănuiesc că vă întrebați cum am avut banii pentru așa ceva, nu-i așa? Având în vedere că toată "aventura" asta a început de la niște banii. Păi după ce am ajuns în Los Angeles am vrut să o i-au de la capăt și atunci mi-am adus aminte că mai aveam un vis înafară de cel de a fi polițist ci acela de a fi designer de interior.