Dragostea si Destinul

Capitolul 26

     Perspectiva lui Evelyn.

     Negura ce ma cuprins pare că nu vrea să cedeze de nici o culoare. Gândurile îmi străbat mintea ca niste fulgere. Copilul! Copilul meu! Te rog, Doamne, fă ca totul sa fie bine și copilul meu sa fie în regulă. Cu mine poți să faci ce vrei dar te rog, salvează-mi copilașul.
     Din întunericul infinit o raza de lumina apare in fata mea. Oare asta e " Lumina de la capătul tunelului"? Asta înseamnă că am murit? Te rog, Doamne, nu! Lasa-ma sa îmi aduc copilul pe lume apoi mă poți lua la tine. Te implor, salvează-mi pruncul. Știu că am greșit și că am luat viața unui om fără astea sunt păcatele mele, el e nevinovat.
     Raza de lumina se mărește și din ea apar două siluete.
     - Mamă?
     Mama e alaturi de o femeie, pe care după trăsături o recunosc ca fiind mama Moirei.
     - Imi e dor de tine, mami, dar nu vreau sa vin atât de repede lângă tine. Spun plângând în hohote.
     - Scumpa mea, încă nu ti-a sosit ceasul. Du-te înapoi și ai grija de nepoata mea.
     - E fată? Întreb printre suspine.
     - Da, este. Acum du-te.
     - Ai grija, te rog, de Moira mea. Protejeaz-o cat poți de mult. Imi spuse cealaltă silueta.
     - Așa voi face. Te iubesc mult, mami, îmi lipsești enorm.
     - Știu, draga mea, dar acum e timpul sa pleci. Te iubesc, puiul meu.
     Nu apuc sa mai spun ceva căci totul in jurul meu dispare și mă trezesc intr-un salon de spital.
     E mijlocul nopții iar Sebastian doarme pe un scaun lângă mine cu capul sprijinit de tăblia patului. Mă ridic în șezut și îi mângâi ușor obrazul. Acesta tresare și deschide ochii brusc.
     - Iubito, te-ai trezit în sfârșit. Îmi spuse acesta luandu-ma in brațe. Asistenta! Domnule doctor! Tipa el cat poate de tare.
     În următoarele minute sunt consultata de medici care nu își exprimă!Ica cum am reușit să îmi revin. Mi-au spus că am avut noroc căci glonțul nu a nimerit nici un organ vital dar voi rămâne cu o cicatrice urâtă intre sâni. După ce mă asigură că voi fi bine și că copilul nu a avut de suferit pleacă din salon lasandu-ne singuri.
     - Cat mă bucur că ești bine, iubirea mea. Spuse Sebastian sarutandu-mi mâinile apoi burtica.
     Sclipirea din ochii lui atunci cand mă privește nu se poate compara nici măcar cu un miliard de stele.
     - Sunt bine, dragul meu. Vreau sa mergem acasă. La noi acasă.
     - Vom merge, iubito, imediat ce primim acordul medicilor.
     Următoarele zile le petrecem împreună cu familia mea care a stat pe holul spitalului pe toată perioada internării. Mi-au povestit tot ce sa întâmplat după ce am căzut și trebuie să spun că sunt uimită. Tata la împușcat pe bunicul care nu a supraviețuit dar a reușit să scape de închisoare spunând că a fost legitima apărare. Aspect pe care l-au confirmat și nuntașii prezenți în încăpere.
     Mulțumesc lui Dumnezeu că totul sa terminat cu bine. Pe deasupra, tata a divorțat de scorpia aceea și acum se bucura de viața de om liber.
     - Ce vom face acum? Îl întreb pe Sebastian care mă ajută să mă îmbrac​.
     -  ergem acasă, iubito. Toți 7.
     - 7?
     - Da, iubito. Noi doi, Damian și Moira, Tapur cu Parinha și tatăl tău.
     - Vin toți cu noi?
     - Da.
     - Și unde o sa stea?
     - Pai, tatăl tău și Moira vor sta in apartamentul lui Damian iar Tapur și Parinha in al tău, daca nu te deranjează .
     - Deloc, dar, tata cu Damian?
     - Se pare că fratele tău de cruce sa îndrăgostit de sora ta de sânge.
     Asta chiar ma lasat cu gura căscată.
     - E ultimul lucru care mă gândeam că o sa se intample. Spun încă blocată dar zâmbind din tot sufletul.
     - Sa știi că le sta bine împreună.
     - Îmi dau seama că tata o sa aibe mult de furcă cu el.
     - Ba deloc, sa ști că de înțeleg foarte bine.
     - Atunci totul o sa fie bine. Haide sa mergem.
     - Haide, prințesa mea.
     Ieșim din salon și ceea ce vad mă bucură până la ultima celulă. Damian doarme întins pe patru scaune iar Moira este deasupra lui la fel de adormita cu capul pe pieptul lui.
     - Iubăreții, trezirea, haideți acasă.
     Moira sarea că arsa și dandu-si seama ce ce a făcut se înroși la față mai rău ca nasul unui clovn.
     - E în regulă, surioara. Nu trebuie să te rușinezi de noi.
     - Scuze, nu se va mai repeta.
     - Sa o crezi tu pe asta. Se aude vocea mormaita a lui Damian.
     - Ce vrei sa spui?
     - Esti a mea acum și nimic nu te poate lua de lângă mine.
     - Damian.
     - Ce sa întâmplat? Nu îți dorești același lucru?
     - Ba da, dar....
     - Daca răspunsul este da atunci acel dar nu mai are ce căuta în propoziție.
     - Nu crezi că ne grăbim puțin cam tare?
     - Chiar deloc. Preferai sa te căsătorești cu unul pe că care nu îl cunoșteai și de care nu erai îndrăgostită?
     - Nu, Doamne ferește.
     - Pai și atunci de ce bati pasul pe loc?
     - Damian, ai răbdare. Toate la timpul lor. Îi spun privindu-l în ochi. Nu toate vin repede. Fi atent și cu băgare de seamă, daca îmi rănești sora îți dau direct glont in frunte fara discuții.
     - Gata, Rambo, am înțeles. Răspunde Damian râzând.
     - Bun. Acum hai sa mergem pentru numele lui Dumnezeu, miroase oribil aici.
     Toți începură să râdă dar știau că am dreptate. Spitalele din India nu sunt chiar lăudate pentru curățenie dar au avut grija de mine și m-au făcut bine iar pentru asta le voi fi recunoscătoare toată viața.