Dragostea si Destinul

Capitolul 31

     Perspectiva lui Evelyn
  
     Îl simt pe tata cum fierbe de furie. Cine naiba se crede femeia asta?
     - Mă scuzați, doamnă, dar dumneavoastră cine sunt sunteți mai exact? Întreb cât pot de politicos.
     - Eu sunt stăpâna aici! Cine ești tu de îmi vorbești?
     - Poftim? Îl aud pe Sebastian rabufnind. Ce ești tu aici? Stăpâna? De când?
     - Sunt mama ta, nu vorbi așa cu mine. Se ratoieste femeia la el.
     - Oi fi tu mama mea dar ea este viitoarea mea sotie și nu îți permit să ii vorbești pe tonul asta. Daca cineva este stăpâna aici este ea. Spune Sebastian răspicat.
     - Asta? Viitoarea ta sotie? Peste cadavrul meu! Tipa femeia atrăgând atenția întregii sali.
     - Asta se poate aranja. Spun serioasa.
     Sebastian îmi zâmbește prinzandu-mi mana in a sa și sarutand-o.
     - Tu ai auzit ce a spus? Vrea să mă omoare. Tipa femeia terifiata.
     - Tu ai sugerat asta. Râde Sebastian cu pofta.
     - Ai inebunit de tot? Tu nu vezi că e doar după banii tai?
     - Daca cineva este aici pentru banii mei aceea ești tu, nu ea. Doar asta vezi când te uiți la mine, mama, un sac de bani, atât.
     - Cum poți să spui așa ceva, sunt mama ta.
     - Ești, dar asta nu înseamnă că mă poți folosi cum vrei tu.
     - Te-am purtat în pântec, te-am născut și ti-am dat o educație, pentru ce? Că sa mă dai la o parte pentru o femeie ca asta?
     - În primul rând, nu a spus nimeni ca nu mi-ai dat viață dar de educat aici te înșeli, ai avut bone care să mă crească și să stea cu mine in timp ce tu erai la cumpărături cu prietenele tale. Iar de educația mea sa ocupat tata și îi voi mulțumi toată viața pentru asta, cine știe unde eram acum dacă primeam lecții de viață de la tine. Și în al doilea rand, femeia asta a fost lângă mine de la început. Nici nu deschisesem restaurantul când ea ma văzut cum mă chinuiam singur sa car materialele de construcție și sa oferit să mă ajute. Sa vezi o fata de 50 de kg cum se chinuie sa care găleți de vopsea și bucăți de cherestea doar din pura omenie e lucru mare. Nu mă cunoaștea, nu aveam nimic de împărțit dar mi-a rămas alături când tu nu te oboseau sa dai măcar un telefon sa vezi cum sunt. Ei i-am arătat pentru prima dată proiectul acestui loc, ei i-am povestit visul meu și a crezut în el chiar și când eu nu mai credeam în el. A stat cu mine zi și noapte, daramand, vopsind și aranjând locul asta până la ultimul detaliu. Tu unde ești atunci? Îți spun eu unde erai, în vacanta cu prietena ta. Deci nu vreau sa mai aud nici un cuvânt din gura ta legat de ea.
     - Iubitule, gata, calmează-te. Îi spun punandu-i mana pe umăr. Te rog.
     - Sunt bine, iubito.
     - Nu pot sa cred că ești gata să renunți la mine pentru ea.
     - Nu sunt gata, dar voi renunța la tine. De dragul viitorului meu și al familie mele.
     - Sebastian, nu! Spun punandu-mă in fata lui.  Nu face asta, te rog.
     - Sunt hotărât deja, iubito. M-am saturat sa aud doar reproșuri...
     - Te înțeleg, dar astfel de decizii nu pot fi luate la nervi. Uita-te la mine. Spun apucandu-i chipul în palme. Orice ar fi este mama ta, buna, rea cum este este mama ta care ti-a dat viață. Și eu am trecut prin asta îți amintești? Eu nu il cunoșteam pe tata și totuși îl uram pentru că nu a fost lângă mine, dar acum, gata, totul sa șters cu buretele. Gândește-te ce frumos o sa fie când se va naște mica zâna și va avea un bunic și o bunica care sa ii facă toate poftele. Daca și mama ta e de acord eu zic sa o luați de la început. Ce spui? Îl întreb zâmbind încercând să alung lacrimile ce mi se formaseră in ochi.
     - Nu știu ce să zic....
     - Te rog, fiule, asculta de Evelyn. Până la urmă trebuie sa am și eu cu cine mă certa pe copil când se va naște. Îi spune tatăl meu facandu-i cu ochiul.
     Un zâmbet firav îi apăru în colțul gurii și își ridică privirea spre mama lui.
     - Ce spui, mama? O luam de la capăt?
     - Cred că ar fi cel mai frumos cadou de Crăciun. Spune femeia zâmbind larg.
     După o imbratisare strânsă și mii de scuze adresate familiei mele totul pare că ia o întorsătură fericita intr-un final.
     Din puhoiul de râsete insa se aude un sunet ciudat.
     - Stai așa putin... Spune femeia venind lângă mine. Ai spus că ești însărcinată?
     - Da. Răspund zâmbind și punandu-mi mana pe abdomenul ce are o ușoară curba.
     - Serios? Ai fost la doctor? E bine? Ce o să fie? Ați început să pregătiți camera pe bebe?
     - Încet, mama. Nepoata ta e bine, creste mare dar camera încă nu am inceput sa o pregătim. Vreau sa mergem sa căutăm o casa in care sa putem locui liniștiți departe de aglomerația orașului.
     - Am un prieten la o agenție imobiliară foarte buna, sunt sigură că o să găsiți ceva acolo.
     - Hey, iubito, ce ai spune de trei case vecine?
     Mă uit la el confuză. Trei case?
     - Pentru ce trei?
     - Noi ce suntem aici, surioara? Umplutura? Îl aud pe Damian vorbind.
     - Am vorbit cu băieții și am zis că ar fi bine pentru toată lumea daca am locui unii lângă alții, nu crezi?
     - Ar fi minunat! Spun sarindu-i in brațe. O sa fie atât de frumos.