Dragostea si Destinul

Capitolul 21

     A trecut o luna de când eu și sora mea ne-am cunoscut și de atunci suntem nedespărțite. Nu se simte că avem mame diferite, parca am fi gemene.
     Luna asta a trecut rapid stand împreună și depanand amintiri, ajungând să ne cunoaștem așa cum ar trebui sa se știe surorile. Am acceptat-o cu brațele deschise iar ea le-a luat fără ezitare.
     Mi-a spus intr-un final că mama vitrega îi făcuse vânătaie pe obraz doar pentru că uitase să aducă mierea pentru ceai.
     Ce femeie fara inima. Nu e de mirare că Dumnezeu nu ia dăruit copii. Între timp am cunoscut-o și pe fata specială din viața lui Tapur. O fata cu parul negru cazandu-i pe umeri, cu ochi migdalați și trăsături frumoase, fine. Era intradevar încântătoare. Înțeleg de ce Tapur s-a îndrăgostit de ea. Are un suflet bun si o inima de aur. La fel ca și Tapur și ea mă implorase sa accept căsătoria. Îi era teamă pentru viața ei dar și pentru cea a iubitului ei.
     Acceptasem intr-un final această uniune, cu sufletul greu și cu inima frântă in mii de bucatele.
     Lucrul ce mă îngrijorează totuși este senzația de greață și de amețeală pe care o simțeam dimineața. Eram obosita in permanenta. Am pus asta pe seama schimbării fusului orar și pe mâncarea cu care nu sunt obișnuită insa cred că e altceva la mijloc.
     Sora mea observa și ea schimbarea și mă întreabă intr-o dimineața:
     - Știu că poate nu ar trebui sa te întreb asta dar....Cu Sebastian...Ai întreținut relații carnale? Mă întreabă ea roșie în obraji și puțin stânjenită.
     - Da, de ce?
     - V-ati protejat in vreun fel?
     - Da....Eu luăm pastile anticoncepționale, de ce?
     - Nu ți se par cam ciudate stările tale? Adică, grețuri, amețeli.... Mie mi se pare ceva dubios la mijloc.
     - Crezi că sunt însărcinată?
     - După simptome eu așa cred.
     - Nu știu, ar fi posibil.
     - Că sa fim siguri îți voi lua dimineața un test de sarcina. Dacă nu ești atunci mergem la doctor.
     - Bine.
     În dimineața următoare bănuielile noastre au fost confirmate. Mă uitam la cutiuta micuță și nu îmi venea să cred. Doua liniuțe rozalii perfect conturate.
     - O sa fiu mătușa! Tipa Moira bucuroasa țopăind prin camera.
     - O sa fii, dar, ce facem in cazul asta? Cum explicam că înainte de nuntă eu sunt deja însărcinată?
     - Nunta e peste două zile, practic nu ar fi sesizabil. Inca nu ai burtica, dar trebuie să îi spunem lui Tapur.
     - Ce să îmi spuneți? Întrebă Tapur intrând în camera.
     - O sa fii tătic ....
     - Poftim? Spuse el albindu-se la fata. Glumești nu?
     - Din nefericire nu. Sunt însărcinată. Spun cu răsuflarea tăiată.
     Inima îmi bătea cu putere in piept iar lacrimile începuseră să îmi înțepe colturile ochilor. Copilul lui Sebastian. Rodul iubirii noastre. Pântecul meu creste sămânța dragostei adevărate. Macar așa voi avea o părticică din scumpul meu iubit lângă mine.
     - Și acum ce facem? Nu cred că sarcina va trece neobservata.
     - În caz că îți stă mintea la altceva sa știu că nu renunț la copilul meu pentru nimic în lume.
     - Nu am spus asta, ești nebună? Nu am nici un drept să îți cer asa ceva.
     - Ce sa ii spui?
     Vocea tatălui meu mă scoase din transa.
     - Pai...Se balbai Tapur.
     - E în regulă, Tapur. Așa cum tu nu ai dreptul sa decizi, nimeni nu îl are.
     - Îmi spune și mie cineva ce se întâmplă aici?
     - Sunt însărcinată!
     Fața tatălui meu de albi la început dar apoi parca ii ieșeau raze de lumină din chip.
     - Vorbești serios? Te rog, nu te juca cu inima mea bătrână.
     - Nu mă joc, tata. Sunt însărcinată.
     - Trebuie să chemăm doctorul sa te consulte, sa fim siguri că totul este bine.
     Lacrimi de bucurie îi cădeau pe obraji. Eram atât de fericită, nimic nu ar fi putut să îmi schimbe starea.
     L-am luat in brate pe bărbatul care mi-a lipsit atât de mult în toți acești ani.
     - Mulțumesc ,tata.
     - Pentru ce, copila mea?
     - Pentru că nu mă obligi sa renunț la copil.
     - Cum sa fac așa ceva? Copii sunt cea mai mare bucurie a vieții. E copilul tau. E făcut din dragoste, sunt convins de asta.
     - Este. Deșii regret că tatăl lui nu il va vedea niciodată. Spun suspinând.
     - Îmi pare rău, draga mea, nu am ce sa fac în situația asta. Nu te pot ajuta.
     - Ba ....Poți....Spun încet.
     In capul meu un plan începu să prindă contur încet, încet.
     Sper sa reușesc.
     - O sa am nevoie doar de un lucru și de voi toți să aveți actele la voi. Inclusiv ca și invitata sa fie și Parinha, la fel sa aibă actele la ea. Vă faceți cate un bagajele micuț si le puneți în două mașini gata de plecare.
     - Ce ai de gând, draga mea?
     - Ai să vezi, dar te rog sa îmi faci rost de un pistol cu gloanțe pregătite în el.
     - Pistol?
     - Da, tata. Vă rog, aveți încredere în mine.
     - Bine, copila ,dar te rog sa ai grija.
     - O sa am, stai liniștit. E valabil și pentru tine bagajul și actele.
     - Nu, draga mea, eu nu pot pleca. Sunt căsători aici, nu am cum sa plec.
     - Ești fericit?
     - Nu, dar nu contează.
     - Ba da, măcar o data în viața ta fă ceva și pentru tine.
     - Evelyn....
     - Nu,tata. De data asta povestea va fi cu final fericit.